Fluturi negri pictati in alb

Pagina 1 din 2 1, 2  Urmatorul

In jos

Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Mad Hatter la data de Mar Feb 01, 2011 7:37 am

ia uite ce am gasit :))) am uitat de asta bietu de el si chiar imi placea pe vreamea cand il scriam pana sa il abandonez pt ca am gasit ceva la fel de inutil de facut
oricum poate il cititi pt ca am de gand sa il continui


Fluturi negri pictati in alb


I

Autobuzul rula cu viteaza pe soseaua ingusta. Ploaia pusese stapanire, de cateva ore bune, pe muntii stancosi, batrani si singuratici.... Prin perdeaua de apa abia se puteau observa brazii inalti ca niste sageti atintite spre cer, vrand, parca, sa strapunga norii.
Ofteaza lung si isi aseaza capul pe fereastra mare a autobuzului intrebandu-se daca mai ploua mult. Uraste autobuzele si ploaia dar cu ele se mai putea descurca, ceea ce o aducea pur si simplu la disperare era fratele ei mai mic, care statea pe scaunul de langa ea si se foia fara incetare.
-Stai locului! Striga nervoasa fata, prinzandu-si fratele de mana si tragandu-l inapoi pe scaun.
Sunetele mai plutesc cateva clipe prin aerul cald si infect din interior. “De ce naiba nu merge aerul conditionat?!” se intreaba in gand, stregandu-si picaturile de sudoare de pe frunte.Desi afara ploua in autobuz era o caldura apasatoare si umeda ca in sera. Ii mai arunca o ultima privire baietelului apoi isi intoarce capul spre scaunele din spate uitandu-se rugator la parintii ei.
-Ajungem imediat…raspunde plictisit tatal.
“Ajungem imediat, asta spun de cand am pornit!” gandeste revoltata dar renunta repede si isi aseaza din nou capul pe fereastra. Sticla rece ii racoreste tamplele incinse. Senzatia placuta nu dureaza mult si e inlocuita rapid de uimire. Fata isi fixeaza mai bine privirea pe fereastra. Pe fondul gri verzui putea vedea clar, mult prea clar, doi fluturi albi jucandu-se printre stropii mari si grei de ploaie. Clipeste des, crezand ca are vedenii, dar fluturii nu dispar ci continua sa danseze gratios pe muzica ploii. O ultima privire si…un scrasnet ascutit de roti o rupe din visare, tipete disperate apoi intuneric...liniste...si nimic... Doar un sentiment placut…de siguranta si usurare totala, fara niciun gand…Nimicul, intunericul si linistea o inconjoara, ii patrund in vene, in creier ca un drog, facand-o sa uite de orice si oricine… E minunat, ar fi dat orice doar ca sa ramana in acel infinit negru unde se simtea ca un bebelus in interiorul pantecului matern.

_____________________________________

"The only difference between me and a madman is that I'm not mad."
"Take me, I am the drug; take me, I am hallucinogenic."


"But captain, to obey - just like that - for obedience's sake... without questioning... That's something only people like you do."
avatar
Mad Hatter
Moderator
Moderator

Mesaje : 7252
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood It is better to conquer yourself than to win a thousand battles. Then the victory is yours. It cannot be taken from you, not by angels or by demons, heaven or hell.

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Vanity la data de Mar Feb 01, 2011 8:10 am

E interesanta prima parte. De descriere si ortografie n-am ce zice. Mai facut curioasa ce se va intampla asa ca vreau next ->

_____________________________________

avatar
Vanity

Mesaje : 2546
Data de inscriere : 08/01/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Mar Feb 01, 2011 9:07 am

de acord cu ea, ai un stil aparte de a descrie care ma atrage foarte mult...faza cu fluturii si apoi cu accidentul mi-a adus putin aminte de Hellgirl, dar nu stiu de ce:)))
oricum adu next-ul sa vedem ce se intampla in continuare:D

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 29
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Mad Hatter la data de Mar Feb 01, 2011 11:04 am

bonus pt inceput dar va avertizez
urmatoarele 2 capitole sunt mai plictisitoare trebuie sa fac o introducere :))


II

Se trezeste brusc si priveste speriata in jur.
-Iar visul ala…sopteste printre buze si isi pune mainile in cap inchizand din nou ochii.
Dupa doar cateva minute telefonul incepe sa sune.
-La dracu’! mormaie iritata si ia nervoasa celularul izbindu-l de ureche. Da?!
-E a treia oara cand te sun! aude o voce agitate. De ce nu raspunzi?
-Dean, e ora 8 dimineata, sambata, ce crezi ca puteam sa fac? Intreaba ironica.
-Da, da, scuze, avem nevoie de tine! Continua vocea la fel de agitata.
-Pentru ce? Intreaba ea, incercand sa isi pastreze calmul.
-Schitele tale, e ceva in neregula cu ele. Nimic nu i-a placut si avem nevoie de schita finala pana luni.
-E un amarat de parfum, aveti cel putin 15 schite pentru o nenorocita de sticluta! Mai lasati-ma dracului in pace! Striga in telefon, de-a dreptul scoasa din sarite.
-Uie, nu-i vina mea…doar vino aici si rezolva problema…raspunde oftand Dean. Apoi promit ca iti fac cinste cu un ceai, cafea sau ce vrei tu…
Se ridica din pat continuand sa tina telefonul la ureche.
-Mda…vin acum, scuze ca am tipat la tine, Dean. Ne vedem in jumatate de ora, spune resemnata si inchide aruncand telefonul pe pat.
Injura printre buze si da perdeaua la o parte privind prin ferestra mare a apartamentului. Strazile Londrei...la fel de cenusii si ude ca intotdeauna. Masini stand la cozi interminabile ca sa treaca de semafoare defecte si pietoni grabiti, prea grabiti ca sa mai observe ceva in jurul lor. Trage aer in piept si analizeaza situatia. Era clar ca lumina zilei, sambata ei era distrusa, avusese iar visul cu accidentul de masina, in urma caruia mama ei ramasese paralizata si tatal ei isi parasise cei trei copii acasa la o matusa, si acum, era chemata la servici de nesuferitul ei de sef care nu putea alege singur o sticluta pentru un parfum de prost gust. Porni spre baie, intra in incaperea mare si se privi in oglinda rotunda de deasupra chiuvetei. Aspectul era una din calitatile ei, avea masuri de fotomodel, ochi frumosi verzi si patrunzatori, par negru ca smoala ondulat si lung pana la umeri, dar in dimineata asta parea sa fi iesit dintr-un film de groaza. Era mai palida ca de obicei si ochii ei limpezi erau acum injectati si ingropati in cearcane mari si vinete. Se vedea de la distanta ca nu dormise aproape deloc si pe deasupra mai si bause. Isi da cu apa pe fata si incepe sa-si pieptene parul incalcit. Dupa vreo 10 minute de lupte intense cu pieptanul renunta si isi prinde tot parul intr-o coada la spate apoi iese taraindu-si picioarele. Deschide usile dulapului si priveste absenta inauntru. Alege la intamplare o rochie din stofa neagra, stramta , lunga pana la genunchi, cu maneca scurta si un decolteu nu foarte mare in forma de “V”. Se imbraca repede si arunca pijamaua pe pat, peste telefon apoi intra din nou in baie. Incepe sa se machieze in fata oglinzii sperand sa nu ajunga fard si pe rochie. Prea traziu cutia cu farduri de pleoape ii aluneca pur si simplu printre degete cazand pe gresia oranj si imprastiindu-se in toate directiile. Ramane nemiscata cu ochii tinta la prafurile colorate care se impleteau difuze pe suprafata lucioasa de pe jos. Renunta sa mai stranga mizeria si se priveste inca o data in oglinda. Arata cat de cat prezentabil cu exceptia unei pete pe rochia neagra. Chiar si fara sa o privesca atent, era sigura, pata albicioasa si sidefata avea forma unui fluture.

_____________________________________

"The only difference between me and a madman is that I'm not mad."
"Take me, I am the drug; take me, I am hallucinogenic."


"But captain, to obey - just like that - for obedience's sake... without questioning... That's something only people like you do."
avatar
Mad Hatter
Moderator
Moderator

Mesaje : 7252
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood It is better to conquer yourself than to win a thousand battles. Then the victory is yours. It cannot be taken from you, not by angels or by demons, heaven or hell.

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Mier Feb 02, 2011 2:16 am

mahmureala asta:))) banuiam eu ca trebuia sa fie un vis sau ceva, era prea brusc asa dintr-o data actiunea pare interesant, asa ca daca eu sunt singura cititoare fidela adu mai repede next-ul 4 me:D:*

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 29
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Mad Hatter la data de Mier Feb 02, 2011 2:55 am

si asta e cam moale dar in capitolu 4 intra in scena za guy :)) asa ca mai rezista pana atunci




III
Ramane impietrita privind forma difuza de pe stofa neagra.
-Fluturi…murmura ea, fara sa-si ia ochii de la rochie.
Taraitul telefonului o aduce din nou la realitate. Probabil era iar Dean care vroia sa stie de ce dureaza atat. Iese din baie impiedicandu-se si apuca nervoasa micul aparat de parca el ar fi fost singurul vinovat.
-Dean, ti-am spus ca vin! Daca nu ma lasi sa ma….
-Hallo, Annabelle? intreaba o voce feminina, destul de ragusita. Ich bin Lena.
-Lena?! exclama surprinsa.
-Ja, ja, deine beste Freundin, raspunde vesela vocea.
-Lena, nu te inteleg, vorbeste in engleza, spune Annabelle asezandu-se pe pat.
-Aaa ja, scuze, continua in engleza dar cu puternic accent german.. Sunt in Londra de cateva zile si vreau sa ne intalnim.
-Esti in Londra?! De cand?! era atat de uimita incat aproape striga in telefon.
-Seit 2 Tage, de 2 zile, tocmai ti-am spus. Putem sa ne intalnim astazi la ora 4 in fata la National Gallery? Scuze pentru ca te invit asa din senin dar maine plec si nu ne-am vazut de 5 ani, vreau neaparat sa ne intalnim.
-Da…da…bine, ne intalnim la 4, ma bucur ca te-am auzit… se balbaie inca surprinsa Annabelle.
-De abia astept! Tschüs! saluta vesela Lena si inchide.
Annabelle scapa telefonul din mana. Cum naiba o gasise Lena?! Fusesera intr-adevar cele mai bune prietene dar asta se intampla inainte de accident. Din momentul in care familia ei se destramase refuzase sa continue aproape orice relatie cu persoanele pe care le cunostea. Se retrasese intr-o lume a ei unde traise in ultimii 10 ani. Desi avea varsta frumoasa de doar 25, muncea ca o nebuna si ajunsese printre cei mai buni in domeniul ei. Era designer de interioare, ajutase la amenajarea caselor mai multor celebritati din Regatul Unit, dar prefera sa locuiasca intr-un apartament de 4 camere nu departe de centrul Londrei. Si pentru ca zilele i se pareau prea libere se ocupa de aspectul unor produse celebre, ca parfumuri sau cutii de bijuterii. Serile si le petrecea de obicei prin baruri si restaurante cu diferiti colegi sau clienti, care tineau neaparat sa ii explice ce fel de decoratiuni vor in living, la cina, sau, cand avea prea mult de lucru, prefera sa deseneze pana noaptea traziu.
Telefonul incepe din nou sa sune. De data asta chiar era Dean.
-Ce naiba faci?! intreaba exasperat el.
-Sunt pe drum, ajung imediat! se rasteste inchizand inainte ca el sa mai poata spune ceva.
Isi ia repede geanta mare plina cu orice avea nevoie si haina neagra si lunga de fas ca sa o apere de picaturile inca reci de ploaie. Se incalta cu cizmele negre de piele pana la genunchi si iese din apartament inchizand si incuind usa in urma ei.

_____________________________________

"The only difference between me and a madman is that I'm not mad."
"Take me, I am the drug; take me, I am hallucinogenic."


"But captain, to obey - just like that - for obedience's sake... without questioning... That's something only people like you do."
avatar
Mad Hatter
Moderator
Moderator

Mesaje : 7252
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood It is better to conquer yourself than to win a thousand battles. Then the victory is yours. It cannot be taken from you, not by angels or by demons, heaven or hell.

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Mier Feb 02, 2011 1:03 pm

opa devine interesant:> deja imi place fic-ul tau! si cum ziceam, sunt cititoare fidela:D

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 29
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Mad Hatter la data de Joi Feb 03, 2011 5:50 am

ok... so aici nextul

IV

Inainteaza grabita pe coridorul rece si umed, tocurile lasand in urma ecouri monotone. Ajunge in fata liftului. Apasa pe butoanele decolorate apoi asteapta sa ajunga in fata ei caseta de metal cu oglinda in care era nevoita sa se vada de fiecare data cand intra in lift. Etajul 3, 4,.... dupa cateva clipe ajunge la etajul 7. Usile se deschid cu un harait deranjant si isi poate vedea clar imaginea reflectata pe oglinda din fata. Chiar inainte sa paseasca in cabina liftului observa in suprafata lucioasa, pe langa chipul ei obosit, mai multi fluturi albi zburand pe coridor. Se intoarce brusc, nimic...
-Incep sa o iau razna… murmura printre buze intrand in caseta de metal.
Un alt lucru pe care il ura pe langa ploaie, autobuze si fluturi era liftul. Ura haraitul lui metalic, mirosul statut din interior, asteptarea dupa ce apesi pe buton, oglinzile in care erai obligat sa te privesti, sunetul ascutit care te anunta ca a ajuns la destinatie… Ura totul la lifturi, dar trebuia sa recunoasca, era mult mai usor sa urci sau sa cobori 7 etaje cu liftul decat pe jos, scara cu scara. Usile se inchid, apasa pe ultimul buton si cel mai decolorat, blocul nu avea subsol. Isi propteste capul de oglinda si asteapta sa coboare. Cu coada ochiului zareste din nou in suprafata lucioasa a oglinzii niste forme albe plutind in aer. Isi ridica imediat privirea si se intoarce pe calcaie lipindu-se de usa metalica. Putea vedea clar imaginea reflecatata in fata ei. Zeci de fluturi albi zburau vioi prin lift. Inchide ochii deschizandu-i din nou dupa cateva clipe. Fluturii inca se puteau vedea clar in oglinda. Incepe sa dea din maini ca o maniaca vrand sa prinda micile creaturi, dar tot ce putea atinge era aerul cald si statut. Fluturii existau doar in oglinda, in oglinda? In oglinda sau in mintea ei?! Un tremurat puternic, nervos ii strapunge intregul trup si se lipeste din nou de usile liftului dorindu-si sa se opreasca, sa coboare si sa alerge in ploaie departe de fluturi, departe de tot. Dar cum putea fugi de ei cand oglinda nu reflecta decat imaginatia ei bolnava? Usile se deschid brusc. Se dezechilibreaza si cade in spate, dar in locul podelei reci si tari atinge un corp stabil si puternic.
-Buna ziua, spune o voce masculine calma. Vreti sa coborati?
Era vecinul de la etajul 2. Dumnezeu stie de ce tipul prefera sa astepte liftul sa vina de la ultimul etaj decat sa urce sau coboare pe scari. Oricum, acum ar fi putu sa-i sara in brate de fericire. Tocmai o salvase de zecile de fluturi albi.
-Vreti sa coborati? Intreaba din nou barbatul.
-N..nu…se balbaie ea dandu-se din usa. Ma scuzati.
-La parter?
Il priveste atenta. Acum observa, pentru prima data, ca tanarul arata chiar foarte bine, avea probabil 27, poate 26 sau cine stie daca nu chiar 28 de ani. Era inalt, drept si elegant. O privea cu ochii negri, patrunzatori si parul blond, stralucitor ii incadra chipul alb, palid, cazandu-i pana undeva mai jos de umeri. Sprancenele arcuite erau continuate de nasul drept, perfect , ca in statuile clasice grecesti. Isi coboara privirea pe pielea fina a obrajilor lui ososi, studiindu-i, apoi, buzele de un roz aproape vinetiu, bine conturate. Buzele se despart dar ea nu aude cuvintele.
-Poftim? Intreaba fara sa isi ia ochii de la chipul lui perfect.
-Mergeti la parter? repeta calm.
Annabelle aproba usor din cap. Ce voce… simtea cum sunetele i se scurgeau prin ucrechi ajungandu-i in sange si creier ca un alcool dulce. O voce calma, rece, misterioasa si patrunzatoare.
-Va simtiti bine? intreaba el, ochii lui negri, stralucitori fixand usile metalice.
Probabil ii observase privirea insistenta. Ah, dar era atat de, atat de… niciun adjective nu se potriveste cu frumusetea lui inumana.
-Da, sunt bine, doar putin obosita…
Liftul se opreste. De ce ajunsese asa repede? Nu vroia sa coboare, vroia sa stea asa toata ziua langa vecinul cel blond care o salvase de fluturi si pe care nici macar nu stia cum il cheama. Barbatul coboara, insa, imediat. Annabelle iese si ea din lift mergand in urma lui si privindu-l fascinata. Pasea elegant dar ferm, pantofii lui negri din piele producand un sunet sacadat care se armoniza perfect cu fosnetul misterios produs de pardesiului negru si lung pana la glezne. Acum putea observa foarte clar ca parul blond, aproape alb, ii ajungea pana undeva aproape de mijloc si flutura usor in ritmul pasilor. Blondul se opreste si deschide usa. Annabelle se opreste si ea la cativa pasi de el si il priveste confuza.
-Dupa dumneavoastra, colturile buzelor i se arcuiesc usor intr-un zambet suav.
Annabelle il ocoleste pasind peste pragul usii.
-Multumesc... sopteste strangandu-si haina in jurul trupului din cauza unul val rece de vant.
Barbatul isi inclina usor capul si porneste in dreapta, pe strada umeda. Annabelle face cativa pasi in aceeasi directia dar se opreste amintindu-si ca masina era parcata exact in directia opusa. Trebuie sa se grabeasca dar picioarele parca nu o asculta, continua sa stea si sa il priveasca pana cand ultima licarire a parului lui blond se pierde printre pietonii grabiti.

_____________________________________

"The only difference between me and a madman is that I'm not mad."
"Take me, I am the drug; take me, I am hallucinogenic."


"But captain, to obey - just like that - for obedience's sake... without questioning... That's something only people like you do."
avatar
Mad Hatter
Moderator
Moderator

Mesaje : 7252
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood It is better to conquer yourself than to win a thousand battles. Then the victory is yours. It cannot be taken from you, not by angels or by demons, heaven or hell.

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Joi Feb 03, 2011 11:48 am

opaaaaaaaaa, ce descriere:X daca era brunet era si mai perfect, dar tot ma duce cu gandul la vampirul meu:))) tu ai descrierea mai buna fata de a mea:)) oricum....nu inteleg care e faza cu fluturii dar sper s-o aflu...desi barbatul blond mi-a starnit interesul, tot mai mult ma obsedeaza acei fluturi si culmea, eu ador fluturii:D :)))

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 29
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Mad Hatter la data de Vin Feb 04, 2011 10:33 am

si mie imi plac brunetii dar asta trebuia sa fie blond


V

-De ce nu puteam sa parchez masina undeva in dreapta? Sau…puteam mai bine sa-l intreb cum se numeste…cat de proasta sunt! isi reproseaza in soapta apoi porneste spre parcarea din spatele blocului.
Ajunge langa Mercedes-ul ei violet si incepe sa caute prin poseta dupa chei. In geanta uriasa, parca fara fund, erau de toate: de la pastille pentru dureri de cap, la adevarate truse performante de geometrie si laptop-ul micut la absorbante si chiar haine de schimb, dar nenorocitele de chei de la masina nu erau nicaieri.
-La dracu’! striga nervoasa si da un pumn in capota masinii.
Alarma porneste imediat. Injura printre dinti si pleaca grabita din parcare. Ajunge in strada si traverseaza, strecurandu-se printre masini. Ploua…incepe sa scotoceasca din nou prin toate lucrurile inutile din geanta sperand sa gaseasca o umbrela. Nicio umbrela. Putea sa jure ca asta e cea mai prosta zi din ultimii 5 ani. Porneste prin ploaie spre statia de metrou. Desi era deja inceputul lui aprilie storpii de apa erau inca destul de reci. Grabeste pasul incercand sa ignore apa care i se prelingea de pe par pe fata care si asa nu arata prea bine. Telefonul ii suna in buzunarul interior al hainei dar ea il ignora si o ia la fuga spre statia de metrou, printre pietoni ascusi sub umbrele colorate. Noroc ca nu avea mult de mers, intrarea la metrou era doar la cateva strazi distanta. Coboara grabita scarile si trece prin culoarele subterane de beton pana ajunge la casa de bilete. Aparatele sunt stricate si tinerele abia mai pot face fata tuturor persoanelor care vroiau bilete. Annabelle se aseaza si ea la rand. Uda toata, obosita si inca speriata de aparitia fluturilor albi, se bucura de cele cateva momente de odihna, chiar daca acestea nu erau decat asteptarea, pentru majoritatea ingrozitor de deranjanta, pentru a obtine un bilet amarat. Dupa vreo 10 minute reuseste sa-si cumpere mica bucata de carton si sa inainteze prin culoarele de beton, mai mult puratata de valul grabit de oameni, spre peron. Mai are de asteptat inca 7 minute pana sa soseasca metroul…cade pe unul din scaunele murdare si reci de plastic. Inchide ochii si incearca sa isi puna gandurile in ordine. Urma sa ajunga in cladirea inalta, din sticla, sa ia din nou liftul, de data asta plin de angajati posomorati, sa se intalneasca cu Dean…Stia ca barbatul ii va tine iar o predica interminabila despre cum a facut eforturi extraordinare ca seful sa nu fie nervos la soriea ei. Si, in final, momentul pe care ar fi vrut cel mai mult sa il evite era intalnirea cu seful. Cu tot efortul depus de Dean, barbatul de vreo 55 de ani urma sa o priveasca superior si sa respire sacadat. Si…
-Don’soara, ai un foc?
Deschide imadiat ochii si il priveste urat pe tipul de pe scaunul alaturat. Era un vagabond drogat cu haine zdrentaroase si murdare. Se ridica brusc si se strecoara printre oameni.
-N-am cerut decat un foc! Striga dupa ea.
Nu mai fusese de ceva vreme prin galeriile intortocheate ale metroului, uitase cum era. Uitase zgomotul de voci, de limbi diferite, aerul umed si rece, cersetorii si hotii gata sa isi strecoare degetele prin toate buzunarele si posetele. Isi ridica privirea spre ceas. Inca 3 minute…
-Fluturas nu mai ai aripioare…o voce dulce ca de copil ii patrunde in timpane.
Se intoarce si priveste speriata in jur. Niciun copil, oamenii isi vad toti de treburile lor.
-Domnul conte ti le-a retezat! aude o alta voce la fel de jucausa si dulce.
Isi pune mainile la urechi, inchide ochii si ramane nemiscata. In locul intunericului vede un geam de autobuz. Chipul ei palid si obosit se reflecta difuz in sticla murdara a ferestrei. Ploua…poate auzi rotile autobuzului si zumzetul enervant al radioului.
-Annabelle! Annabelle! striga o voce de baietel.
Simte sticla rece racorindu-i tampla fierbinte. Munti, brazi inalti, un verde cenusiu si doi fluturi albi zburand jucausi.
-Fluturas nu mai ai aripioare,/ Domnul conte ti le-a retezat! canta din nou vocile.
Scrasnet de roti! Tipete! Disperare…durere…sange…
-Fluturas nu mai ai aripioare,/ Domnul conte ti le-a retezat! vocile devin reci si rautacioase auzindu-se clar dintre strigatele ingrozite.
“NU!”
Vrea sa deschida ochii dar pleoapele nu i se despart.
“NU!”
Vocea refuza sa ii paraseasca buzele.
Picioarele, picioarele o asculta si inainteaza. Incepe sa alerge, alearga cu ochii inchisi lasand tipetele in urma. Inca un pas si simte cu pamantul ii fuge de sub picioare. Isi ia mainile de pe urechi incercand zadarnic sa se agate de ceva. Nu prinde decat aer. Deschide larg ochii si in fata ei, in loc de imaginea sangeroasa ramasa in urma accidentului de autobuz vede sinele de metal ale metroului apropiindu-se cu viteza de ea.
-Domnisoara! Domnisoara!
-Repede cineva!
-Vine metroul!
Striga ingrozite mai multe voci din spatele ei. Cu coada ochiului reuseste sa surprinda locomotiv trenului subteran inaintand pe sinele de metal direct spre ea.
Urma sa fie strivita de metrou! Isi imagina corpul ei, desfigurat, zdrobit intr-un amestec dezgustator de carne sange si oase, jos, pe sinele reci de metal sub botul sarpelui imens plin cu pasageri grabiti.


_____________________________________

"The only difference between me and a madman is that I'm not mad."
"Take me, I am the drug; take me, I am hallucinogenic."


"But captain, to obey - just like that - for obedience's sake... without questioning... That's something only people like you do."
avatar
Mad Hatter
Moderator
Moderator

Mesaje : 7252
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood It is better to conquer yourself than to win a thousand battles. Then the victory is yours. It cannot be taken from you, not by angels or by demons, heaven or hell.

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Vin Feb 04, 2011 10:41 am

vaaaaai cat de tare:X si vine blondul si o salveaza:X :))) am citit asta cu sufletul la gura, imaginandu-mi totodata ce se petrece...desi chestia asta mi-a adus aminte de un reportaj de acum doua zile de la stiri cum un copil mergea pe peron si a cazut deodata pe sine, de parca ar fi mers ca robotul....naspa...
oricum adu next-ul mai repede! te roooog!!!!

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 29
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Mad Hatter la data de Sam Feb 05, 2011 4:12 am

saracul copil...
normal ca vine blondu, nu puteam sa'mi omor personajul principal sau cel putin nu inca asa ca "eroul" isi face aparitia :))


VI

O mana o prinde de talie si o trage inapoi pe peronul de beton chiar inainte ca metroul sa ajunga in fata ei. Cineva o salvase. Isi intoarce usor capul si priveste peste umar. Cineva o salvase si nu era o persoana oarecare. Era vecinul blond care o captivase in lift in dimniata asta. Lumea se aduna curioasa in jurul lor.
-Sunteti bine!?
-A fost cat pe ce!
-Inca o secunda si…!
-Ar trebui sa mergeti la medic, nu aratati bine deloc.
-Ce s-a intamplat?
Nu cunostea nicio persoana dintre toate din fata ei si totusi ei ii vorbeau ca si cum se cunosteau de o viata. Ca si cum chiar le-ar fi pasat daca ea era sau nu strivita de metrou. De parca pentru ei conta ce probleme avea. Era sigura, chiar daca ar fi murit, in memoria lor ar fi ramas doar un accident nefericit din neatentia unei tinere zapacite. Probabil ar fi palavragit pe tema asta cateva saptamani apoi ar fi ingropat toata povestea in cutia cu barfe vechi si expirate.
-Sunteti bine? o intreaba blondul, cu voce calma.
-Mu…Mul…se balbaie socata mai mult de aparitia lui decat de ceea ce era sa i se intample.
-La servici?
Annabelle da usor din cap, in semn afirmativ.
-Atunci ar trebui sa va grabiti, metroul e pe punctual de a pleca, o atentioneaza cu aceeasi voce calma si o prinde de incheietura mainii intrand impreuna cu ea in metrou.
Annabelle il urmeaza mai mult din instinct.
-Si geanta! ii da geanta mare din piele.
Nici macar nu isi amintea cand o scapase, de fapt nici nu mai stia ca avusese geanta cu ea.
-Buna ziua! saluta polititcos si coboara din metrou.
-Dar nu….? Incepe intrebarea dar el clatina usor din cap inainte de a o termina. Cum va….usile metroului se inchid…va numiti? incheie in soapta si reuseste sa se prinda de bara de sprijin chiar inainte ca metroul sa porneasca.
Aglomeratie…tineri, adulti, copii galagiosi agatati de mainile parintilor. Engleza, franceza, germana, italiana, spaniola, japoneza, romana…muzica care se uzea vag din castile studentilor cazuti pe scaunele de plastic rece si tare, cufundati in lectura…cersetori nespalati, fuste colorate, pantofi cu tocuri cui, bocanci, fete obosite, zambitoare, concentrate, priviri nepasatoare, invidioase, pierdute…maini inaltate incercand sa ajunga la barele reci din metal ca sa se sprijine…Intr-un cuvant metroul…
Imaginile i se derulau rapid prin fata ochilor dar niciun zgomot nu reusea sa sparga linistea din mintea Annabellei. Era prea concentrata, prinsa in jocul fluturilor albi, in privirea si vocea barbatului blond…
Coboara din instinct la statia potrivita. Trece printre oamenii grabiti, pe strazile ude, prin ploaie, printre masini. Picioarele stiu singure drumul.
Ce cauta blondul la metrou? Cum de o salvase? Nu il vazuse prin multimea de pe peron….De ce nu o intrebase ca toti ceilalti ce avea? De ce nu ii spusese sa-si faca un control medical? De ce nenorocitele alea de usi de la metrou se inchisesera inainte sa-l intrebe cum se numeste?! De ce nu intrebase mai repede? De ce il mai intrebase daca nu urca in metrou cand abia coborase? De ce naiba auzea voci ciudate de copii? De ce vedea fluturi albi peste tot? De ce iesise sambata sa mearga la servici? De ce sunase Lena tocmai in dimineata asta? De ce isi punea atatea intrebari idioate fara nicio logica?
-Annabelle! In sfarsit! E 10:20 ce naiba a durat atat? Intreaba o voce agitate.
Si de ce nu isi daduse seama ca ajunsese in cladirea inalta din sticla si ca acum statea in fata lui Dean.
-Nu mi-am gasit cheile de la masina, am venit cu metroul si mi-am uitat umbrela, raspunde scurt si sec.
-Bine, bine, intra repede! S-a saturat sa te astepte!
O impinge spre biroul directorului.

_____________________________________

"The only difference between me and a madman is that I'm not mad."
"Take me, I am the drug; take me, I am hallucinogenic."


"But captain, to obey - just like that - for obedience's sake... without questioning... That's something only people like you do."
avatar
Mad Hatter
Moderator
Moderator

Mesaje : 7252
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood It is better to conquer yourself than to win a thousand battles. Then the victory is yours. It cannot be taken from you, not by angels or by demons, heaven or hell.

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Dum Feb 06, 2011 6:30 am

eee, eram sigura ca trebuie sa apara el :> frumos asa...imi place ca e misterios:X oare ce se va intampla intre cei doi?;;) next next next:D

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 29
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Mad Hatter la data de Mar Feb 08, 2011 10:38 am

mi'am adus aminte, mai greu cu memoria de la o varsta


VII

-Buna ziua, m-ati chemat? il priveste fara nicio expresie pe barbatul masiv in fata caruia statea acum.
-Te-am chemat acum 2 ore! vocea lui impunatoare si severa, ii atragea atentia de obicei, dar acum nu.
-Am intarziat, raspunde sec.
Observa cum chipul barbatului incepe sa se crispeze. Nimeni nu-si permitea sa-l sfideze, era renumit pentru autoritate.
-Mi-am pierdut cheile de la masina si umbrela si era cat pe ce sa fiu strivita de metrou asa ca nu am putut sa ajung in jumatate de ora cum am spus initial.
Cuvintele ii paraseau buzele atat de repede incat nici nu avea timp sa le gandeasca. Vorbea dar ceea ce spunea nu ii apartinea, se simtea ca un traducator care doar transmite gandurile alcuiva.
-Ai… se asteapta ca in orice clipa seful sa explodeze si asta se si intampla numai ca explozia nu era un repros nervos ci, din contra, fu una foarte tacuta.
Directorul cade din picioare , evitand milimetric biroul. Dupa bubuitura cauzata de cazatura, nimic, liniste. Annabelle continua sa-l priveasca fara nicio expresie, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Dupa aproape 5 minute de tacere incremenita deschide usa biroului scotand capul afara.
-Dean, cheama salvarea, articuleaza fiecare cuvant ca si cum ar fi avut tot timpul la dispozitie.
-Ce? De ce? incepe sa se agite tanarul impingand usa si intrand in biroul directorului. O doamne! Ce naiba?! Chemati ambulanta! Repede cineva! striga in timp ce ii controla pulsul directorului.
*
-Stai jos, ma obosesti… spune usor iritata Annabelle sperand sa-l opreasca astfel pe Dean din a se mai fatai pe holurile immaculate ale spitalului.
-Nu pot… incepe dar se opreste cand vede medicul venind spre ei.
-Am facut tot ce ne-a stat in putinta dar am ajuns prea tarziu, nu am mai putut sa il resuscitam. A facut infarct, ii anunta cu regret.
-Mort?! Dar, dar era bine?! Era sanatos, nu pot sa cred. Annabelle, e mort ai auzit?!
Annabelle insa era ca in transa. Dimineata avusese visul cu accidental, vedea fluturi, era sa fie zdrobita de metrou si acum seful era mort...
*

-Nu pot sa cred ca a murit asa din senin, cine ar fi crezut ca are probleme cu inima? ofteaza Dean mai luand o gura din cafeaua pe care o avea in fata.
Annabelle aproba din cap continuand sa priveasca pe fereastra mare a cafenelei in care se aflau.
-Oare cine o sa-l inlocuiasca, asa dur cum era a fost totusi un sef bun, bun si…
-Avea 2 copiii! isi izbeste ambele palme in masuta mica din lemn si se ridica. Avea 2 copiii si o nevasta care abia a scapat de cancer si tie nu iti pasa decat cine o sa-l inlocuiasca, daca o sa-ti pastrezi sau nu postul caldut?!
Arunca banii pentru cafea pe masa apoi isi ia haina si geanta si iese izbind usa cafenelei in urma ei.
Merge ca o bezmetica, totul i se parea atat de strain, de parca Londra nu ar fi fost orasul ei natal. Se simtea pierduta, abandonata ca acum 10 ani cand o parasise tatal. Era dezorientata si isi dadea seama ca ceva nu era bine, ceva se intampla cu ea. Se simtea vinovata pentru moartea sefului si nu stia de ce.

_____________________________________

"The only difference between me and a madman is that I'm not mad."
"Take me, I am the drug; take me, I am hallucinogenic."


"But captain, to obey - just like that - for obedience's sake... without questioning... That's something only people like you do."
avatar
Mad Hatter
Moderator
Moderator

Mesaje : 7252
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood It is better to conquer yourself than to win a thousand battles. Then the victory is yours. It cannot be taken from you, not by angels or by demons, heaven or hell.

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Mar Feb 08, 2011 10:48 am

in sfarsit ai venit cu next-ul!!!!!!!! aleluia!! ce sa spun, ciudat, dar ciudat in sensul bun, capitolul. de ce a facut infarct? a fost socat de ce i-a spus Annabelle, nu? imi place atitudinea ei, chiar daca e mai aroganta sau nesuferita de fel, mie una imi place:X deja mi-e dor de blondin:D de-acum incolo pune next-ul mai repede pentru mine si asa sunt cititoarea ta fidela, pretty please

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 29
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Mad Hatter la data de Lun Feb 14, 2011 7:02 am

bun ca sa nu uit, ei bine blondu a obosit asa ca a luat vacanta pt cateva capitole but intra in scena personajul meu preferat



VIII
Lena tocmai sunase si anuntase ca intarzie, ceva total neobisnuit pentru punctualitatea exagerata a nemtoaicei. Ploaia, desi londoneza, nu era fenomenul ei meteorologic preferat iar o cafenea, chiar si una oarecare era un loc mult mai bun in care sa astepte sa se scurga secundele.
Usa cafenelei in care se afla se deschide. O femeie inalta, in jur 1,75-1,80, paseste in interior. Cizmele din piele neagra pana peste genunchi si rochia rosie, tricotata, destul de scurta ii faceau picioarele sa para si mai lungi. Buclele mari, lucioase, de un caramiziu rosiatic zburdau jucause la fiecare pas pe care il facea. Dintr-o miscare energica a capului si le indeparteaza de pe fata dand astfel la iveala pielea sidefie, fara nicio urma. Ochii mari, limpezi, hipnotizant de verzi o fixeaza pe Annabelle iar pe buzele foarte rosii ii infloreste un zambet sclipitor dar sever.
-Entschuldigung fur die Verspätung! Annabelle Underwood ! se opreste la masa brunetei.
-Lena Schimdt! exclama privind-o uimita.
Lenna aratase mereu impecabil dar acum era pur si simplu superba. Prezenta nemtoaicei o facea sa se simta mica si urata desi mereu se laudase cu aspectul ei. Lena era perfecta, uimitoare, daca nu ar fost barbat, s-ar fi indragostit pe loc de severitatea ei seducatoare.
- Von Diesel! o corecteaza imbratisand-o.
- Poftim?!
- Von Diesel, repeta Lena apoi ii arata verigeta argintie de pe inelar
- Te-ai casatorit?! exclama uimita Annabelle.
-Ja ja! aproba Lena in timp ce isi dezbraca geaca tot din piele neagra.
-Si nu m-ai invitat la nunta si nu mi-ai spus nimic despre asta!?
- Nu eu sunt cea care a refuzat sa comunice si oricum nu aveam la ce sa te invite. Nu am facut petrecere, m-am casatorit repede, in catedrala mea preferata din Strasbourg, primeste imediat explicatia.
-Si cum e? Frumos, neamt, blond, inalt, elegant, cu pielea foarte alba? o priveste cu ochii mari si nerabdatori.
-Exact, ce bine ma cunosti si in Londra de cateva luni. Am vrut sa venim astazi impreuna dar a avut ceva urgent de rezolvat din pacate.
-Atunci…aaa… felicitari! Nu pot sa cred ca nu mi-ai spus pana acum!
-Ei bine, eu am incercat… dar tu m-ai ignorat in totalitate…
Vocea Lenei avea o sonoritate stranie, era deosebit de calma dar distanta si, desi accentual nemtesc ar fi trebuit sa ii ofere o nota amuzata, o facea mai dura si pietroasa. Annabelle o examineaza cu atentie, se schimbase atat de mult, parca nu semana cu Lena, nemtoaica jucausa si imprevizibila. Isi coboara privirea pe degetele ei foarte lungi care desenau in ceasca cu cafea, pe care tocmai o primise, un fluture.
-Ce tot faci acolo…? se balbaie Annabelle.
- Hm? isi ridica Lena privirea. Eu, nimic, intrebarea e de ce ma scanezi asa?
- Scuze, scuze… ma intorc imediat…
Se ridica si pleaca spre toaleta. Lena surade, un suras inghetat, abia perceptibil si ia o gura din cafea.
Ramane in fata oglizii privindu-si chipul obosit si palid. De ce fluturi? De ce azi? Trage aer adanc in piept, nu putea sa se ascunda in toaleta si sa o lase singura pe Lena, pana la urma nu se mai vazusera de atata timp.
-Esti bine? intreaba mult mai vioaie roscata.
-Da, da, despre ce vorbeam? incearca sa imite un zambet asezandu-se din nou.
- Despre cum tu ma consideri vinovata pentru accidentul de autobuz! raspunde la fel de detasata si senina Lena.
-Po-Poftim?!
-Nu e nevoie sa faci scene, am inteles de ce nu vrei sa ma vezi si pana la urma poate chiar a fost vina mea, doar erai in drum spre mine cand ceva i-a astras atentia soferului si v-ati rasturnat, continua nemtoaica.
-Tu chiar crezi ce spui?! Nu am dat niciodata vina pe nimeni, nici macar nu inteleg de ce ai adus vorba despre accident.
-Nu ai dat vina, dar asta ai crezut mereu, oricum nu conteaza pentru ca nu ma deranjeaza, vroiam doar sa clarificam aceasta problema. Acum sa vorbim despre ce ai facut in ultimii 5 ani, de fapt 10 pentru ca acum 5 ani abia daca ne-am spus doua cuvinte.

_____________________________________

"The only difference between me and a madman is that I'm not mad."
"Take me, I am the drug; take me, I am hallucinogenic."


"But captain, to obey - just like that - for obedience's sake... without questioning... That's something only people like you do."
avatar
Mad Hatter
Moderator
Moderator

Mesaje : 7252
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood It is better to conquer yourself than to win a thousand battles. Then the victory is yours. It cannot be taken from you, not by angels or by demons, heaven or hell.

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Lun Feb 14, 2011 8:13 am

ceeee? abia l-ai bagat in scena si acum il scoti pe blond?:( de ce am impresia ca e sotul Lenei?:))) seamana la caracterizare...oricum mi-a placut partea si vreau sa vad in continuare ce se intampla, care e legatura dintre cei trei ca sa spun asa:>

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 29
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Vanity la data de Lun Feb 14, 2011 9:59 pm

Bun deci am citit toate capitolele, da de uitucă ce sunt am uitat să "comentez". Deci îmi place la nebunie cum descrii şi faptul că ai venit cu o idee originală. Vreau next :X:x

_____________________________________

avatar
Vanity

Mesaje : 2546
Data de inscriere : 08/01/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Mad Hatter la data de Sam Feb 19, 2011 11:06 am

danke


X

Cade franta in pat gandurile vajaindu-i haotic prin mintea obosita si amortita de cele cateva pahare de martini pe care le bause alaturi de un barbat necunoscut, dupa despartirea de Lena. Sta asa cu nasul intre cersafurile mirosind a levantica pret de cateva minute lungi. Se ridica cu miscari greoaie si intra in baie. Tresare cand isi vede imaginea in oglinda. Nu aratase in viata ei mai rau, poate cu exceptia momentului cand fusese scoasa dintre ramasitele autobuzului. Se dezbraca aruncand, imediat, rochia in chiuveta ca sa nu mai observe pata translucida in forma de fluture apoi intra in cabina de dus. Apa rece incepe sa i se prelinga pe trupul crispat. O oboseala cumplita o cuprinde si sute de ace ii strapung tamplele facandu-le sa zvacneasca ritmic. Se simtea ca atunci cand se trezise din coma, dupa accident, o senzatie insuportabila de moleseala, greata, o durere vaga abia perceptibila in tot corpul si capul care mai avea putin si exploda. Dupa un sfert de ora, mai mult sau mai putin, nu mai avea notiunea timpului iese din baie lasand mici balti in urma. Se apropie de fereastra mare, picaturile de apa de pe trupul ei alb si gol luceau straniu in lumina stravezie a lunii, filtrata prin sticla geamului. Lumina stravezie? Isi coboara privirea spre strada, totul era cufundat in intuneric. Bineinteles, cum altfel ar fi putut sa se incheie o astfel de zi, decat cu o pana de curent… Mai zaboveste in fata ferestrei pentru inca o serie de minute dilatate, trecand-o cativa fiori de frig si spaima pe sira spinarii.
Un tarait enervant si ascutit sparge linistea. Annabelle isi scoate o mana dintre cersafuri rasturnand totul de pe noptiera de langa pat, inclusiv ceasul desteptator. Taraitul continua, mai pipaie o data suprafata din lemn lacuit, de data asta in cautarea telefonului care nu era acolo. Atunci ce naiba suna? Usa, cineva suna la usa. Cine dracu’ vine in vizita la ora asta intr-o duminica?! Se ridica injurand printre dinti si face cativa pasi spre usa dar realizeaza ca adormise fara sa se imbrace sau sa se stearga. Apuca cu o miscare brusca cersaful de pe pat si si-l infasoara stangace in jurul corpului apoi porneste impiedicandu-se spre usa. Soneria ii zgarie timpanele iar lumina stralucitoare ii inteapa ochii incercanati si impaienjeniti. Deschide intr-un sfarsit usa doar ca sa-l vada pe Dean in spatele ei.
-Ai innebunit?! Ce naiba cauti aici la ora asta? E a doua dimineata la rand cand ma trezesti! gesticuleaza nervoasa.
Dean o priveste cu ochii mari, nu o mai vazuse niciodata intr-o asemenea ipostaza.
-In primul rand nu mai e de mult dimineata, e ora 2 si in al doilea rand arati, aaa arati, de ce arati asa?
-Ora 2? repeta incurcata.
-Pot sa intru sau am sa ma intalnesc cu un tip care iese din dormitor?
-Cum adica? Ce vrei sa zici, ca…?
-Nimic, nu vreau sa spun nimic, ma lasi sa intru? intervine inainte ca ea sa termine.
Annabelle se da din prag si porneste spre dormitor.
-Intra, eu ma duc sa ma imbrac cu ceva mai prezentabil… Ora 2, ofteaza usor intrand in camera.
Dupa vreo 10 minute revine cautandu-l pe Dean din priviri.
-In bucatarie! se aude vocea lui.
-Ce faci aici? intreaba din usa.
-De ce stai in usa propriei bucatarii, surade privind-o cu atentie. Ai spus ca te imbraci cu ceva mia prezentabil, nu cu o rochita decolorata si foarte mulata.
Annabelle clatina din cap si se aseaza la masa din lemn de langa fereastra.
-Ieri hotarasem sa luam pranzul impreuna. Am asteptat o jumatate de ora, timp in care am sunat de nu stiu cate ori si ti-am trimis cel putin 20 de mesaje dar nu ai raspuns asa ca am vrut sa ma asigur ca esti bine, explica calm, punandu-i in fata o ceasca mare plina cu cafea.
-Sunt bine… multumesc, gusta lichidul negricios.
-Sa spunem ca esti, desi nu prea pari dar oricum, poftim! ii da un plic ingalbenit. Vecinul ala blond si ciudat a spus ca l-ai scapat ieri in statia de metrou. Ne-am intalnit in lift, adica eu intram si el iesea. De ce ar cobora cineva cu liftul doar pentru 2 etaje? se intreaba amuzat.
Annabelle isi plimba degetele peste hartia poroasa si galbena. Ea nu avea asa ceva in geanta, nu era plicul ei si in plus blondul nu avea de unde sa il cunoasca pe Dean. Insa reuseste sa isi arcuiasca buzele intr-un zambet artificial si sa ii multumeasca, evitand astfel o serie de explicatii inutile si obositoare.

_____________________________________

"The only difference between me and a madman is that I'm not mad."
"Take me, I am the drug; take me, I am hallucinogenic."


"But captain, to obey - just like that - for obedience's sake... without questioning... That's something only people like you do."
avatar
Mad Hatter
Moderator
Moderator

Mesaje : 7252
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood It is better to conquer yourself than to win a thousand battles. Then the victory is yours. It cannot be taken from you, not by angels or by demons, heaven or hell.

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Sam Feb 19, 2011 11:11 am

opaaaa :> ce se intampla? vreau sa vad ce e in plic;;) dar vii asa greu cu next-urile ca suspansul te omoara:)))

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 29
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Mad Hatter la data de Sam Feb 26, 2011 4:55 am

sorry, asa vroiam sa pun nextu de 2 zile si nush ce naiba am tot facut si am uitat, il pun acuma ca dupaia iar uit
si asta e 10 de fapt celalalt era 9...


X

Dean plecase, avea, din cate se pare, o intalnire cu o doamna superba. In mod normal aceasta veste ar fi amuzat-o un timp indelungat si l-ar fi sunat din 10 in 10 minute ca sa verifice situatia in care se afla., pana la urma Dean era singurul prieten pe care a reusit sa si-l faca dupa accident. Dar acum nu, din cauza nenorocitului de plic pe care nu avea indrazneala sa il deschida. Desi initial avusese intentia sa exclame vehement ca nu ii apartine, ca blondul sau Dean incearca sa ii faca o farsa de prost gust, acum incepe sa realizeze ca s-ar putea sa il cunoaca, sa ii apartina chiar. Il tine intre degetul aratator si mijlociu, fluturandu-l usor si priveste, prin fumul de tigara, pe care il sufla printre buzele palide, cum boabe de lumina de o nuanta vaga de lila se imprastie pe hartia galbena, veche si patata. Nu vroia sa-l deschida pentru ca stia ce contine dar isi dorea cu ardoare sa se insele, isi dorea sa fie de fapt o farsa. Stinge tigara in farfuria cu resturile de la mancarea pe care Dean insistase sa o guste si scoate scrisoarea din plic. Isi da seama imediat ca avusese dreptate… Era patate de cafeaua pe care ea o scapase, cu mult timp in urma, peste foaie, din cauza asta pe alocuri scrisul nu se putea citi. Nici nu era nevoie sa o mai citeasca pentru ca ii era imprimata pe creier si acum i se derula in minte repetand anumite fraze, cuvinte, silabe ca un patefon stricat.

„Nu sunt cu mama voastra la spital asa cum am spus. Am asteptat sa te trezesti din coma, dar nu ai facut-o asa ca nici macar nu stiu daca ai sa citesti vreodata scrisoarea asta sau iti va fi pusa pe mormant. Am fost de acord sa opreasca aparatele dupa o luna si sa ti se doneze organele celor mai norocosi decat tine. Desi sper sa deschizi ochii si sa imi citesti cuvintele sunt sigur ca, in momentul asta, ma urasti pentru cele cateva randuri de mai sus si ca urmatoarele te vor face sa iti doresti sa nu ma fi cunoscut. Avand in vedere ca nu iti spun toate astea fata in fata, nu e nici un motiv sa te mint sau sa incerc sa fac totul sa sune mai bine. V-am parasit. Pe mama ta, pe sora ta, pe fratele tau si pe tine. Dupa cum cred ca stii, mama ta e paralizata si in stare de soc, creierul i-a fost afectat si nu isi va mai reveni niciodata. Fratele tau refuza sa vorbeasca iar sora ta si-a luat deja lumea in cap. Te dezamagesc, stiu, dar prefer sa te dezamagesc disparand din viata ta si a fratelui tau decat fiind un tata de nimic. Va iubesc dar nu ma cautati, nu vreau sa ne mai intalnim niciodata.
Tata”

-Va iubesc! articuleaza cu scarba cuvintele. Si eu te iubesc tata, dar stii ceva, nu-mi pasa daca esti viu sau mort!
Strange scrisoarea intre degete. Era imposibil ca bucata aia blestemata de hartie sa fi avut vreo sansa sa ajunga in mainile vecinului de la 2. Se ridica brusc si se repede, la propriu, in atelierul de desen, pe care il amenajase acasa, in camera alaturata dormitorului. Deschide ultimul sertar al bibliotecii si scoate o caseta ca de bijuterii, ornata cu broderii in lemn, mancat de carii. E neatinsa, zavorata cu micul lacat de argint asa cum o lasase cu 3 ani in urma, cand o abandonase in sertatar. Sta cateva clipe pe ganduri repetand cifrul lacatului in gand apoi il deschide. Priveste in interiorul casetei cu o oarecare teama ca si cum amintirile ar fi putut sa se incolaceasca in jurul ei si sa o traga inauntru, intre ele. Putinele lucruri din interior, 2 fotografii in care toti membrii familiei zambesc si una in care ea e pe umerii tatalui ei, are probabil 5 ani iar fratele ei, in varsta de un an si ceva se tine de piciorul celui pe care atunci il considerau „cel mai bun tata din lume”, jurnalul ei de adolescenta, o caseta pe care erau inregistrate vocile Lenei si a ei, imitand cantece celebre si cerceii mamei, pe care ii mostenise de la bunica, care ii avea la randul ei de strabunica si tot asa. Bineinteles lipseste scrisoarea din mana ei. Ori innebunise si chiar luase cu ea la servici scrisoarea, fara ca apoi sa isi mai aminteasca ceva ori, blondul intrase in apartamentul ei, gasise cutia de lemn si mai nimerise si cifrul si toate astea intr-o singura zi. Ambele variante i se par aberante dar totusi, respectul de sine nu ii permite sa se numeasca nebuna asa ca trebuie sa aranjeze o discutie, cat se poate de serioasa ,cu vecinul de la 2.

_____________________________________

"The only difference between me and a madman is that I'm not mad."
"Take me, I am the drug; take me, I am hallucinogenic."


"But captain, to obey - just like that - for obedience's sake... without questioning... That's something only people like you do."
avatar
Mad Hatter
Moderator
Moderator

Mesaje : 7252
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood It is better to conquer yourself than to win a thousand battles. Then the victory is yours. It cannot be taken from you, not by angels or by demons, heaven or hell.

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Dum Feb 27, 2011 1:21 pm

no comment mi-a placut mult si abia astept sa vad acea discutie;;)

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 29
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Mad Hatter la data de Vin Mar 04, 2011 11:11 am

cum spuneam, blondu e in vacanta dar se intoarce curand :)), putintica rabdare


XI

Se asigura ca toate lucrurile sunt la locul lor apoi incuie cutia si o pune din nou in sertar. Ofteaza asezandu-se pe parchetul rece si lucios,tinand scrisoara intre degetele lungi, subtiri si foarte palide. O intoarce pe toate partile analizand fiecare milimetru de hartie, fiecare litera, fiecare virgula, fiecare mica pata,de parca s-ar fi asteptat sa descopere ceva ce i-a scapat din vedere. Nimic nou, cum ar fi putut sa gaseasca ceva cand citise bucata aia nenorocita de hartie de zeci de ori, poate chiar sute? Nu intelesese niciodata de ce „taticu’” se mai obosise sa ii scrie asa o porcarie care sa o bantuie ani la rand si de ce numai ei, de ce fratele ei, bunicii sau matusile nu primisera o astfel de scrisoare? De ce trebuise ea, ea care s-a trezit din coma cu numai cateva ore inainte de a fi deconectata de la aparate, sa ii anunte pe toti ca El a fugit ca un las? De ce ii facuse asa ceva? Era peste puterile ei de intelegere, era ca si cum el ar fi vrut sa o chinuie, sa o tortureze chiar daca plecase. Bineinteles ca a dat oribila veste dar nu a aratat niciodata scrisoarea, nimanui. A vrut sa protejeze resturile desfigurate ale familiei. Cum ar fi putut sa le spuna ca omul pe care il venerau e un monstru? A preferat sa pastreze scrisoarea doar pentru ea, sa o citeasca de nenumarate ori cu o insistenta masochista, sperand sa afle ceva ce ar fi putut sa ii scape prima, a doua, a treia, a zecea, a foarte multa oara cand o citise. Si mai grav se considerase mereu vinovata. Pentru o perioada vinovatia o sufocase, ii innabusise orice licarire de fericire care s-ar fi putu ivi in viata ei… Brusc, prin minte ii trece, ca o sageata, un gand care o ingrozeste. Daca blondul citise scrisoarea? Nu putea permite nimanui sa citeasca scrisoarea, nu putea permite nimanui sa atinga lucrurile „sacre” din cutia de lemn care adapostea urmele trecutului. Trebuia, trebuia sa vorbeasca cu el. Dar cum? Cum sa i se adreseze, fara sa il invinuiasca de nimic dar totusi sa ii dea de inteles ca nu purta astfel de scrisori in geanta.
Isi priveste imaginea in oglinda. E multumita de ceea ce vede. Nu seamana deloc cu imaginea pe care o vazuse cu o zi inainte. In sfarsit arata asa cum trebuie, cum e obisnuita sa se vada. Poarta o pereche de pantaloni din stofa neagra, cu talia intalta si o bluza rosie, dintr-o matase fina si lucioasa. Buclele negre ii aluneca jucause pe umeri si ochii de un verde profund se ivesc sclipitori de sub genele perfect arcuite. Isi fixeaza pe buze un zambet amabil si atragator dar oarecum sever. Iese din apartament, incuind usa in urma. Se opreste din instinct in fata liftului dar se razgandeste imediat cand aude haraitul cabinei de metal. Coboara cele cinci etaje pe scari, fiecare pas fiind urmat de un ecou slab. Ajunge in fata usii lui si inspira adanc apoi suna. Nici un raspuns. Mai suna o data. Din nou nici un raspuns. Incepe sa bata nervoasa din picior cand usa se deschide, in prag aparand o tanara scunda si uscata, cu parul de un negru albastriu tuns baieteste. Ochii albastri ai tinerei o analizeaza din cap pana in picioare cu o privire critica si aspra.
-Pe cine cauti? se aude vocea ei ragusita si sictirita.
-Pe aaa… nu avea nicio idee cum il cheama pe blond. Pe…
-N-am mai vazut nici una asa insistenta. De obicei cand ti-o trage fara sa se prezinte, macar, inseamna ca nu vrea sa te mai vada, raspunde la fel dand sa inchida usa.
-Poftim?! se revolta Annabelle blocand usa cu varful pantofului. Uite, imi pare rau ca iti deranjez intalnirea cu prietenul, care se pare ca te inseala, dar nu sunt genul ala de femeie si nu am venit ca sa ajung in patul lui! Asa ca as aprecia daca ai incerca sa ma asculti, inainte sa tragi o conlcuzie.
Tonul lui Annabelle nu lasa loc de replica asa ca usa se deschide si tanara iese in hol. Poarta o pereche de jeansi rupti si un maieu negru simplu si mulat iar o geaca dintr-o imitatie de piele ii e legata in jurul taliei. La gat ii atarna mai multe lanturi si urechile ii sunt gaurite aproape in totalitate de cercei de toate formele si marimile. Privirea i se opreste totusi pe umarul fetei unde are tatuat „Chipul Razboiului” a lui Dali si mai multi fluturi negri.
-Dali, „The Visage of War”, sopteste uimita.
-Esti mai inteligenta decat pari! zambeste ironica.
Annebelle isi musca limba, stapanindu-si astfel o replica neplacuta. Ura sa ii fie jignite cunostintele in materie de arta.
-Deci ce vrei?
-Vreau sa-l vad pe…
-Pe frate’miu, asta mi-am dat seama, si eu sunt mai inteligenta decat par. De ce?
-Fratele?! repeta socata.
-Spune odata ce dracu’ vrei?! N-am toata ziua! se rasteste sagetand-o cu privirea.
-Trebuie sa… sa ii multumesc pentru ca mi-a inapoiat ceva ce pierdusem si sa il mai intreb ceva, e important! raspunde Annabelle incercand sa-si pastreze calmul.
-Daca e vreun articol de lenjerie intima sa stii ca nu le pastreaza. Si nu e acasa momentan, nu stiu cand se intoarce.
-Si tu de ce esti aici? o priveste suspicioasa.
-Nu pune intrebari tampite, suntem frati nu trebuie sa fie acasa ca sa am voie sa vin in vizita!
-Atunci poti sa ii spui te rog ca l-am cautat? Sunt Annabelle Underwood…
-Nu sunt porumbel voiajor nu transmit mesaje. Daca il intalnesc si imi amintesc poate ii spun, totusi. Mai vrei si altceva? Vreau sa plec! se intoarce pe calcaie indreptandu-se spre scari.
-Cum se numeste? o urmeaza cu pasi mari.
-Nu pot sa-ti spun, o sa afli daca prezinti vreun interes pentru el. Dar te-as sfatui sa stai departe daca nu e prea tarziu. Frieda! Coboara rapid scarile lasand-o pe Annebelle in urma.
-Poftim? o priveste peste balustrade.
-E numele meu! striga de la etajul intai fara sa isi ridice privirea.

_____________________________________

"The only difference between me and a madman is that I'm not mad."
"Take me, I am the drug; take me, I am hallucinogenic."


"But captain, to obey - just like that - for obedience's sake... without questioning... That's something only people like you do."
avatar
Mad Hatter
Moderator
Moderator

Mesaje : 7252
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood It is better to conquer yourself than to win a thousand battles. Then the victory is yours. It cannot be taken from you, not by angels or by demons, heaven or hell.

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Vin Mar 04, 2011 11:34 am

bine ca, desi pui next-urile greu, am memoria buna si nu uit firul subiectului:P ce dura a fost pustoaica, mi-a placut de ea:))) si vai, domnul misterios si elegant se pare ca e totusi un macho cum se spune:))) ce urat oricum vreau vreau vreau next=ul :X:X

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 29
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Mad Hatter la data de Vin Mar 11, 2011 4:42 am

scuze ca a durat asa mult, dar m'au cam bombardat ideile in ultima vreme si a trebuit sa le pun in ordine pentru ca de acum incepe cu adevarat actiunea.

XII


-Frieda… repeta Annabelle. Frieda si mai cum…? Intreaba in soapta, fara a astepta un raspuns.
Trebuie sa stie, trebuie sa afle cine e vecinul de la 2. Fara sa is idea seama ce face, se intoarce pe calcaie si apasa cu forta clanta usii. Pentru o clipa are senzatia ca se deschide, ca in fata ei sta el, drept, elegant, cu parul alunecandu-i in valuri sclipitoare pe umeri, ca ochii lui negri, profunzi ca un abis o privesc... Dar, bineinteles Frieda incuiase inainte sa plece, bineinteles ca el nu e acasa. Ramane nemiscata in fata usii, o analizeaza cu privirea. Nimic, nu gaseste nimic care sa o ajute sa-i descopere identitatea. Mintea refuza sa mai functioneze si o dorinta obsesiva de a afla cine e ii acapareaza fiecare celula din corp. Incepe sa bata cu disperare in suprafata din lemn frumos sculptat, ranind-si pumnii.
-S-a intamplat ceva domnisoara Underwood? scoate capul pe usa batrana din apartamentul alaturat.
Annabelle o priveste dezorientata, speriata, ca un animal salbatic, gata sa o atace.
-Domnul e… e plecat … se balbaie batrana.
-Imi pare rau… stiti cumva unde e? intreaba in cele din urma Annabelle, incercand sa isi pastreze putinul calm pe care reusise sa il afiseze in cele din urma.
Batrana clatina insa din cap.
-Nu l-am mai vazut de ieri dimineata de pe la 8, postasul mi-a lasat din greseala si ziarul lui asa ca am vrut sa i-l inapoiez dar era destul de grabit. Parea ca vrea sa prinda liftul… spune usor amuzata femeia.
-Ieri… Cum se numeste? intreaba brusc, o sclipire de speranta inflorind in ochii ei.
-Are un nume nemtesc, nu l-am retinut, nu am vorbit decat de 2 sau 3 ori cu el… Dar numele ar trebui sa fie scris pe cutia postala sau itnerfon…
Annabelle nu mai asteapta ca ea sa termine propozitia ci coboara in graba, impiedicandu-se aproape la fiecare pas. Numele lui trebuie sa fie scris pe cutia postala… dar cutia postala lipseste. Se repede la usa grea, din lemn masiv, cu partea din sticla murdara protejata de gratii din fier forjat. O deschide si iese afara in strada. Ploaia o loveste direct in fata, picaturile reci si mari determinand-o sa isi subtieze ochii pentru a putea vedea iar vantul ii ravaseste buclele negre. Ii cauta cu nerabdare numele pe lista ingalbenita a interfonului.
-Nume nemtesc, nume nemtesc, nume nemtesc, repeta ca un casetofon defect.
Numele lui nu e la locul numelui lui. Sta in chirie, apartamentul e pe numele proprietarului. Annabelle injura printre dinti si face cativa pasi in spate, pana in mijlocul trotuarului. Cat de mult isi dorea ca el sa se intoarca. Cat de mult isi dorea sa il simta langa ea, sa ii simta ochii privind-o, sa ii auda vocea mai profunda si misterioasa decat orice alt sunet pe care il cunostea. Are o nevoie disperata sa isi umple din nou mintea cu imaginea lui. Lipsa prezentei lui o innebuneste. Orele se scurg pe langa ea… Abia noaptea, tarziu incepe sa simta cum frigul ii sfarteca trupul, cum pantofii cu tocuri cui ii chinuie talpile, pielea ranita de pe dosul palmelor ii provoaca o usturime enervanta si cum ploaia ii loveste cu violenta corpul crispat. Isi scoate cu greu cheia din buzunarul pantalonilor si intra din nou in bloc. Vrea sa urce pe scari dar se simte epuizata asa ca alege liftul. Isi priveste chipul distorsionat in oglinda mare. Machiajul intins, parul ud lipit de fata.
“Nu mai esti fluturasul din soare,
Care zboara din floare in floare,
Fluturas nu mai ai aripioare,
Domnul conte ti le-a retezat.
Fluturas nu mai ai aripioare,
Domnul conte ti le-a retezat.”

Vocile dulci si jucause de copiii rasuna in urechile ei.Cunostea atat de bine cantecul, il auzise de atatea ori in copilarie...Priveste speriata in jur. E singura in lift. Singura, doar cu ea, doar cu mintea ei. Nimeni, nimeni care sa cante nenorocitul ala de cantec…

_____________________________________

"The only difference between me and a madman is that I'm not mad."
"Take me, I am the drug; take me, I am hallucinogenic."


"But captain, to obey - just like that - for obedience's sake... without questioning... That's something only people like you do."
avatar
Mad Hatter
Moderator
Moderator

Mesaje : 7252
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood It is better to conquer yourself than to win a thousand battles. Then the victory is yours. It cannot be taken from you, not by angels or by demons, heaven or hell.

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Fluturi negri pictati in alb

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 1 din 2 1, 2  Urmatorul

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum