Wind of changes

Pagina 1 din 5 1, 2, 3, 4, 5  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Wind of changes

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Dum Sept 29, 2013 7:29 am

San Francisco. Orele 13:00. Inceputul lui octombrie. O zi frumoasa de toamna.

Uite ca in sfarsit se apropiase ziua nuntii lui Christian si Roselyn. Dupa ce cei doi facusera acea sedinta foto pentru revista Vogue, sedinta ce le prinsese bine asta pentru ca ii apropiasera mai mult, cei doi ajunsera in cele din urma "la altar".
Dupa ce trimisera toate invitatiile si toate cele, acum cei doi erau in fata catedralei din San Francisco,orasul alaturat la doar 40 minute distanta. De fapt cum nu toti erau credinciosi si catolici, cei doi se hotarase sa faca nunta totusi in fata catedralei,chiar daca n-o faceau inauntru, asta pentru ca Roselyn era catolica si era totusi o zi chiar foarte frumoasa de toamna in care se putea sta afara. De aceea pe pod erau frumos asezate scaunele pentru invitati.
Christian era in fata portiii, pe podul unde erau si restul invitatilor si cei ce urmau sa vina, asta pentru ca alaturi de cavalerul sau de onoare, care spre surprinderea tuturor, era chiar noul sau prieten, Heath, prieten ce-l cunoscuse cand fusese cu micuta Clara la gradina botanica si totodata pentru a nu-i supara pe Vin si Bruce, prin a crea acea idee de "diferenta". Si de data asta, Christian arata intr-adevar superb in costumul lui de mire....ca si cum era barbatul ideal, barbatul dupa care tanjea orice femeie. Tot ce-i mai lipsea in momentul de fata era sa aibe propriul sau copil ca in rest se simtea implinit, se putea citi asta chiar si in ochii lui.
Roselyn urma sa vina impreuna cu micuta Clara, nu inainte ca domnisoara ei de onoare, Milla, s-o anunte ca intr-adevar erau toti invitatii acolo...si printre acesti invitati, cum era asa incantata si fericita, Roselyn ii trimise invitatie chiar si lui Scarlett. Bineinteles ca printre altii mai erau si Vin, Bruce, Jason, toti la costum.

locul
http://lugaresquever.blogspot.ro/2010/12/santuario-de-las-lajas-colombia.html

christian
http://i.imgur.com/5SqRT7m.jpg
outfit
http://blogs.glamour.de/danijelapilic/wp-content/uploads/2012/07/148450993.jpg
heath
http://geekshizzle.com/wp-content/uploads/2013/05/heath-ledger-2.jpg
outfit
http://i500.listal.com/image/488367/500full.jpg
milla - http://imnotobsessed.com/2009/03/27/celebrities-arriving-to-the-american-museum-of-natural-history/
(dar fara partea aia lunga pe care o tine ea in mana)

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 28
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Raluca la data de Lun Sept 30, 2013 5:04 am

Scarlett fusese foarte surprinsa cand primi invitatia la nunta, ea habar nu avea ce era intre Christian si Roselyn si Iris a fost destul de amabila incat sa-i povesteasca despre ce-i "vorba". Scarlett a fost foarte nehotarata in legatura cu participarea ei la aceasta nunta, dar dupa ce a aaflat ca si Joe a fost invitat, a acceptat sa mearga ca partenera lui.
S: - Unde ti-e partenerul? o intreba ea zambitoare pe Iris referindu-se la Vin, atunci cand coborasera din masina lui Joe.
I: - Hmmmm, nu stiu, cat vezi un "frumusel", anunta-ma, spune facandu-i cu ochiul mijindu-si usor ochii pentru a-l vedea pe Christian si incepu sa mearga inspre el dar mana lui Scarlett o :insfaca:.
S: - Sa-l asteptam pe Joe, ii spune ea pastrandu-si zambetul pe buze dar adoptand un ton amenintator.

Scarlett: http://www1.pictures.zimbio.com/gi/Scarlett+Johansson+Under+Skin+Premieres+Venice+rgiFopq2eBll.jpg
Iris: http://www.lavidadeserendipity.com/wp-content/uploads/2009/11/beyonce-40-principales-awards-2008-4.jpg ( dar la fata/par arata asa: http://www.yourcelebs.com/wp-content/uploads/2011/01/beyonce-knowles-hair-05.jpg )
Joe: http://uk.eonline.com/eol_images/Entire_Site/201293/reg_634.alex.joe.mh.100312.jpg ( fara barba)
masina: http://ieeet.com/wp-content/uploads/2013/06/2013-rolls-royce-phantom-series-ii-review-1024x625.jpg

_____________________________________


( Raluca, adica eu, in varianta animata)
avatar
Raluca
Membru Fidel
Membru Fidel

Mesaje : 8867
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood Our backs are now against the wall? Listen all y'all, it's a sabotage

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Lun Sept 30, 2013 6:02 am

Milla tocmai se uita pe lista invitatilor, plimbandu-se galant pe "coridorul" liber dintre scaune si gardul podului si dupa ce observa ca erau toti, atunci o anunta pe "don'soara" Roselyn ca putea sa-si faca aparitia.
In tot acest timp, Bruce il trase deoparte pe Vin pentru a-i spune inca o data "nemultumirea", daca se putea spune asa, fata de Heath, nu intelegea de unde si pana unde un necunoscut ajunsese sa fie cavalerul de onoare al lui Christian.
- Stii ceva, intr-un fel il inteleg pentru ca uite unde am fi putut ajunge! ii spuse Vin zambind totusi degajat in timp ce-si arunca o privire prin jur.
- Ai dreptate, dar totusi...
Incepu Bruce, dar Vin deja parca il dadu pe mute cand o zari pe frumoasa lui partenera care pentru el arata superb.
- Iris! striga in acel moment, ridicand mana in sus pentru a-l putea zari.
Bruce isi subtie buzele, ofticandu-se oarecum ca nu mai era ascultat.
Totodata, Christian care era in fata "altarului", incepuse sa devina oarecum "nervos" din cauza intregii situatii. El ar fi vrut o nunta mai simpla, mai restransa, dar vroia sa-i faca pe plac viitoarei sale sotii si stia prea bine cum sunt columbieni, ca o sa se bage intr-o familie mare, asa ca incerca sa ramana pe pozitii, sa fie cat mai calm si sa zambeasca, asta pentru ca era intr-adevar fericit ca facea si acest lucru pana la urma.
Dar Heath, bunul nostru observator care fuma in timp ce astepta ca festivitatea sa inceapa, veni langa Christian pentru a-l mai elibera de toata aceasta tensiune.
- Nu pot spune ca stiu prin ce treci, dar gandeste-te ca dupa ce ceremonia se va termina, vei avea parte de sex tot timpul si de o petrecere a burlacilor si nu in ultimul rand, de familia pe care ti-o doresti! spuse blondinul foarte degajat cu zambetul pana la urechi.
Cand il auzi, Christian nu se putu abtine sa nu rada, fapt pentru care Heath isi trecu bratul pe dupa umerii lui si ii oferi un fum din tigarea sa, uitandu-se in acel moment spre invitati si zarind-o totodata si pe Scarlett pentru ca de-acolo din fata de unde erau ei, puteau sa vada foarte bine toti invitatii mai ales din spate.

* hai sa punem si pentru Vin:D
http://media.zenfs.com/en_us/Movies/PhotoG/fast-furious-la-premiere-2009-vin-diesel-25236.jpg

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 28
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Raluca la data de Lun Sept 30, 2013 7:14 am

Iris il pupa pe Vin pe obraz afisand si ea un zambet larg pe chip.
- Buna, aratosule, ii spune ea zambind "odihnindu-si" mana pe umarul sau.
S: - Buna, Vin, il saluta si ea continuand sa zambeasca atunci cand Joe aparu in spatele ei tinandu-i clutch-ul.
J: - Bai, stiam ca esti ametita, da' ma gandeam ca te-ai mai schimbat. Nici acum nu inteleg de ce ati vrut sa va imbracati amandoua in negru, sunteti la o nunta, totusi.
S: - Scht, nu ma da de gol, nu aici, trebuie sa fac impresie buna. Vin, acesta este partenerul meu, Joe Manganiello.

Clutch: http://www.polyvore.com/cgi/img-thing?.out=jpg&size=l&tid=51355681

_____________________________________


( Raluca, adica eu, in varianta animata)
avatar
Raluca
Membru Fidel
Membru Fidel

Mesaje : 8867
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood Our backs are now against the wall? Listen all y'all, it's a sabotage

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Mar Oct 01, 2013 8:42 am

Vin zambi cand Iris il pupa pe obraz, avea acel zambet finut dar totusi ce radia si il facea sa para ca un foarte bun prieten ce puteai sa te increzi imediat.
- Imi pare bine! intinse el atunci mana spre Joe pentru a da noroc.
Bruce il scurta dintr-o privire pe Joe, in timp ce-si scoase pachetul de tigari si cand vru sa-si scoata o tigare pentru a o aprinde....
- You're just so good to be true...
Se auzi in acel moment vocea lui Heath ce incepu sa fredoneze versurile pe ritm melodic cu zambetul pe buze, in timp ce se uita prin multime.
Bruce se abtinu sa-si aprinda tigarea si se uita si el in directia in care se uita Heath si atunci o zari.
Micuta Clara arata ca o printesa. Mergea foarte fericita cu un mic cosulet in mana din care arunca petale de flori, iar in urma ei pasea galant si "seducator" frumoasa Roselyn, care arata pur si simplu superb in rochia ei de mireasa ce-i punea in evidenta formele trupului.
Si pentru ca nu avea parinti, mireasa noastra era insotita domnisoara ei de onoare, Milla.
Christian o zari si el cand sosi, fapt ce-l facu sa traga aer adanc in piept cand o vazu. Se putea citi pe chipul ei admiratia lui fata de Roselyn si cat de mult isi dorea sa faca acest pas, de a se stie cu familie stabila.
- Can't take my eyes off you....continua Heath sa cante in acest timp cu zambetul pe buze, uitandu-se totodata cu coada ochiului la Christian.

roselyn
http://www.weddingobsession.com/2008/12/05/roselyn-sanchez-eric-winter-ok-wedding-pictures/
clara
https://fbcdn-sphotos-a-a.akamaihd.net/hphotos-ak-ash3/578355_534929336554096_666372895_n.jpg

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 28
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Raluca la data de Mier Oct 02, 2013 2:58 am

In acel moment involutar Scarlett il stranse asa de tare pe Joe de brat ca acesta se stramba de durere si-si puse mana peste a ei.
J- Ai trecut peste, ii sopti nedorind sa fie auzit de Iris sau Vin.
I- NU mai bine mergem la locurile noastre? intreba ea zambind observand totusi gestul lui Joe.

_____________________________________


( Raluca, adica eu, in varianta animata)
avatar
Raluca
Membru Fidel
Membru Fidel

Mesaje : 8867
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood Our backs are now against the wall? Listen all y'all, it's a sabotage

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Lun Oct 07, 2013 2:56 am

- Tocmai asta am spus si eu! replica Vin surazand, in timp ce-o lua frumos pe Iris la bratul sau si se duse spre locurile lor din fata.
Abia dupa ce toata lumea se aseza la locurile sale, Milla inainta pe micutul "coridor" creat de scaunele impartite pe doua parti la brat cu Roselyn, in timp ce micuta Clara era inaintea lor si imprastie floricele pe ritmul muzicii ce se auzea frumos in surdina.
- Sper ca-ti place pianistul! ii sopti Heath lui Christian, asta pentru ca el in gasise pe domnul de fata pentru a fi muzica de nunta.
- Este perfect! ii raspunse Christian cu zambetul pe buze, neluandu-si totusi ochii de la frumoasa Roselyn care il zari de la indepartare si pur si simplu radia de bucurie, ceea ce-o facea sa arate de mii de ori mai frumoasa decat simplu si naturalul machiaj care il avea.

muzica
http://youtu.be/FhbeNEtkgDs

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 28
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Raluca la data de Lun Oct 07, 2013 3:07 am

Scarlett se asezase in spatele lui Iris alaturi de Joe care-si tinea mana peste a ei. Desi nu voia sa recunoasca o durea incredibil scena asta si acum regreta din tot sufletul ca venise. Joe ii simtea tensiunea si se uita cu coada ochiului la ea din cand in cand incercand sa urmareasca in acelasi timp ceremonia.
I: - Foarte bun pianistul, ii sopti ea lui Vin.

_____________________________________


( Raluca, adica eu, in varianta animata)
avatar
Raluca
Membru Fidel
Membru Fidel

Mesaje : 8867
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood Our backs are now against the wall? Listen all y'all, it's a sabotage

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Lun Oct 07, 2013 3:25 am

- Da, chiar asa! Pustiul a venit cu el! ii spuse Vin tot in soapta, aratand usor din cap catre Heath.
Heath isi trase sacoul mai bine pe el cand cele doua se apropie si afisa acel zambet sclipitor al sau, in timp ce Christian se intoarse cu totul spre mireasa si ii oferi bratul sau, asta dupa ce micuta Clara se retrase si se aseza fix langa Jason, asta insemnand ca era intre Vin si Jason.
- Buna! o saluta micuta zambitoare pe Iris dupa ce se aseza, asta pentru ca o recunoscu.
- Sshh! ii facu semn Vin sa vorbeasca mai incet, deoarece preotul incepu ceremonia.

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 28
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Raluca la data de Lun Oct 07, 2013 4:17 am

- Buna, scumpo, ii spune Iris zambind larg cand fetita se aseza langa ea si incepu si ea sa urmareasca mai atenta ceremonia.
S: - Vreau sa plec, i sopti ea lui Joe dand se ridice dar mana lui Joe o tinu la locul ei.
J: - Asta e finalul de care ai nevoie, trebuie sa stai aici si sa "gusti" fiecare clipa din el.

_____________________________________


( Raluca, adica eu, in varianta animata)
avatar
Raluca
Membru Fidel
Membru Fidel

Mesaje : 8867
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood Our backs are now against the wall? Listen all y'all, it's a sabotage

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Dum Oct 13, 2013 7:36 pm

Jason se uita cu coada ochiului la micuta Clara, dar in acel moment fetita tacu din gura si isi rezema capul de bratul drept a lui Jason, privind zambitoare spre Christian si Roselyn.
Vin se uita atunci mai intai la Clara si Jason. Zambi, asta pentru ca totusi il prindea bine pe Jason acea postura, de protector, chiar daca nu prea are fata de protector, ci mai degraba a criminal. Se intoarse apoi spre cuplu si privi atent ceremonia.
Curand, Milla si Heath le dadu vereghetele celor doi pentru a-si spune juramintele unuia altuia si dupa ce totul era spre final, preotul puse intrebarea de final dupa cele doua "da"-uri.
- Daca este cineva care se opune, sa vorbeasca acum sau sa taca pe vecie!
Timp in care pentru cateva secunde, lumea se foi usor pe scaun, uitandu-se rapid in stanga si in dreapta sa vada daca cineva avea sa spuna ceva.

inelele
http://4.bp.blogspot.com/-0caNUVHL_pA/UPQCVjEdhqI/AAAAAAAAGjE/4B09pS8kHqQ/s1600/Wedding-ring1.jpg

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 28
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Raluca la data de Sam Noi 02, 2013 7:36 am

Iris statea usor incordata de frica ca lui Scarlett sa nu-i vina sa zica ea ceva, s-ar fi asteptat la asta. Joe trecea prin aceleasi stari de incordare, nu voia ca Scarlett sa se faca de ras. Dar aceasta ii "dezamagi" pe cei doi si tacuse oferindu-le in acelasi timp un zambet larg. Chiar ea fusese prima care se ridica si incepu sa-i aplaude pe cei doi.

_____________________________________


( Raluca, adica eu, in varianta animata)
avatar
Raluca
Membru Fidel
Membru Fidel

Mesaje : 8867
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood Our backs are now against the wall? Listen all y'all, it's a sabotage

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Joi Noi 07, 2013 4:02 am

Cand auzi aplauzele, cei doi isi indrepta o clipa privirea spre Scarlett,dar vorbele preotului le captase inapoi atentia.
-In acest caz, va declar sot si sotie!Poti saruta mireasa!
Roselyn pur si simplu radia,fapt ce'o facea sa para si mai frumoasa din cauza 'stralucirii' si ca totul sa para si mai frumos,cum preotul incheie discursul, Christian ii puse frumos palma dreapta pe talie si o saruta.
Atunci invitatii se ridica in picioare si incepu sa aplaude si ei, chiar si Milla si Heath in timp ce fotograful angajat ii surprindea pe proaspetii insuratei in cele mai frumoase ipostaze.
-Yaaaaay!exclama micuta Clara fericita, sarind atunci de pe scaun si incepu sa aplaude din picioare.

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 28
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Raluca la data de Mar Dec 17, 2013 6:31 am

Scarlett aplauda energic...dar se vedea clar ca ea nu era bucuroasa pentru cei doi, nu erau aplauze de incantare. Joe observa asta si o privea cu un fel de mila intiparita in ochi, dar stia ca nu putea sa zica sau sa faca ceva, ea trebuia sa treaca prin fiecare "pas" al acestui proces de uitare.

_____________________________________


( Raluca, adica eu, in varianta animata)
avatar
Raluca
Membru Fidel
Membru Fidel

Mesaje : 8867
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood Our backs are now against the wall? Listen all y'all, it's a sabotage

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Mar Dec 17, 2013 7:54 am

Cand in sfarsit ceremonia se sfarsi, inainte ca cei doi tineri proaspat casatoriti sa plece, Christian lua cuvantul.
- Nu uitati ca va asteptam jos, la "poalele muntelui"....spuse el surazand, dar fu intrerupt de Heath.
- Pentru afterparty, woohoo!!!! striga el ridicand mainile in aer, fapt ce-i facu pe restul sa rada, inclusiv pe Christian.
- Va multumesc! adauga Christian surazand, apoi se retrase cu Roselyn la bratul sau sub tunelul creat de cei din jur care aruncau cu orez in ei si le urau felicitari.

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 28
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Raluca la data de Joi Dec 19, 2013 9:33 am

J: - Ce zici, plecam? intreba Joe zambind larg, facandu-i cu ochiul complice, Scarlett raspunzandu-i printr-un chicot scurt si se apropie de Iris care era vrajita de toata ceremonia.
S: - Hai nu mai visa, cred ca noi plecam?
I:- Dar ati stat asa de puuutin, adica, suntem aici de putin timp.

_____________________________________


( Raluca, adica eu, in varianta animata)
avatar
Raluca
Membru Fidel
Membru Fidel

Mesaje : 8867
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood Our backs are now against the wall? Listen all y'all, it's a sabotage

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Dum Dec 22, 2013 10:54 am

- CHiar asa!
Se auzi si vocea lui Vin care tocmai aparu langa Iris, tinandu-si mainile in buzunarele sacoului.
- Nu veniti la restaurant, la "after-party"? il cita el pe Heath surazand de modul in care pustiul o zise.
Lumea incepu sa se imprastie usor usor dupa ce Christian si Roselyn plecara pentru a se pregati pentru restaurant.

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 28
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Raluca la data de Mar Ian 21, 2014 9:02 am

I: - Macar sa lasam cadoul impreuna, va rog frumos, spune ea adoptand de data asta un ton mai serios. De fapt...nu e o rugaminte, e un..ordin?
J: - Esti foarte dura, Iris, serios. In rochia asta pari foarte serioasa...., adauga punandu-si mana pe spatele lui Scarlett.

_____________________________________


( Raluca, adica eu, in varianta animata)
avatar
Raluca
Membru Fidel
Membru Fidel

Mesaje : 8867
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood Our backs are now against the wall? Listen all y'all, it's a sabotage

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Mar Ian 21, 2014 10:55 am

- Da, chiar asa...il aproba Vin pe Joe cu un zambet complice, facand acelasi gest ca el, prin a-si pune palma dreapta pe spatele lui Iris. Sexy si rea! Mrrrr!
- Mrrr my ass! se auzi vocea lui Heath care tocmai aparu langa cei patru. Haide, Casanova, misca-ti fundul asta mare si condu-ti prieteni la restaurant! Sau chiar trebuie sa vin la fiecare-n parte, deoarece unii nu-si pot tine soldateii acasa? adauga blondinul foarte non-salant, asta pentru ca pe el nu-l deranja in niciun fel sa faca misto de altii, cel putin lui chiar nu-i pasa de nimic, era foarte "non-conformist".
Cand il auzi, Vin doar mari ochii pentru o secunda, fiind oarecum surprins si jignit intr-un mod indirect de catre Heath.
- Vamos, people! ii atentiona Heath atunci si pe ceilalti trei, batand scurt din palme.

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 28
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Raluca la data de Mier Ian 22, 2014 2:42 am

J: - Simpatic "cavalerul" asta, sa-mi dea si mie cineva numarul lui in caz ca o sa ma recasatoresc vreodata, spune el zambind usor facandu-i cu ochiul lui Iris de data asta.
I: - Ha, ai vrea tu.

_____________________________________


( Raluca, adica eu, in varianta animata)
avatar
Raluca
Membru Fidel
Membru Fidel

Mesaje : 8867
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood Our backs are now against the wall? Listen all y'all, it's a sabotage

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Joi Ian 23, 2014 7:56 am

- Isn't that cute?
Il privi atunci Heath aruncandu-i un scurt si jucaus zambet, dupa care se uita in semi-cerc pentru a se uita dupa toata lumea.
- Let's go, then!
- Si inca ma mir de ce te-a pus pe tine cavaler de onoare! spuse Vin mai mult ca pentru el cand o lua pe Iris frumos la bratul sau.
- Da, si eu te iubesc, Vin! spuse Heath surazand, punandu-si atunci mana dreapta la piept.
Insa in secunda doi, facu o scurta pirueta si o lua frumos inainte, cu spatele drept si mandru.
Vin doar clatina din cap si o lua si el usor din loc cu Iris la bratul sau.

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 28
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Raluca la data de Joi Ian 23, 2014 8:40 am

Iris pasea usor langa Vin zambind ca un copil mic, ii placeau nuntile extraordinar de mult si abia asteapta ca ea sa fie in fata altarului candva.
In schimb, atitudinea din tabara SJ era diferita...Joe era ingrozit de casatorie iar Scarlett s-ar fi gandit la orice altceva in afara de asta.
J: - Este mult de mers pana la restaurant? il intreba el pe Vin.

_____________________________________


( Raluca, adica eu, in varianta animata)
avatar
Raluca
Membru Fidel
Membru Fidel

Mesaje : 8867
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood Our backs are now against the wall? Listen all y'all, it's a sabotage

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Joi Ian 23, 2014 8:55 am

- Nu, este jos, la vale! ii raspunse Vin zambind in timp ce arata discret cu mana spre vale. Eu cu Bruce l-am ales, ce-i drept! Acum sa vedem daca vrea sa vina la petrecerea burlacilor pe care i-am pregatit-o! adauga el surazand.
Desi era in fata lor, blondul il auzi, fapt ce-l facu sa izbucneasca in ras, dar acel ras din suflet, cu pofta, ce te facea pana si pe tine sa razi, chiar daca nu stiai de ce rade.
- Wha the...? se mira Vin cand il auzi pe blondin.

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 28
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Raluca la data de Joi Ian 23, 2014 8:56 am

S: - Petrecerea burlacilor nu e inainte de nunta propriu-zisa? intreba Scarlett care incercase sa nu se bage in discutie.
J: - Ba...cam asa ar fi normal, o "sustinu" Joe.

_____________________________________


( Raluca, adica eu, in varianta animata)
avatar
Raluca
Membru Fidel
Membru Fidel

Mesaje : 8867
Data de inscriere : 09/01/2011
Mood Our backs are now against the wall? Listen all y'all, it's a sabotage

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Lunatic Asylum la data de Joi Ian 23, 2014 9:02 am

- Stai linistit, stiu asta, insa domnul nostru n-a vrut! ii aproba Vin strambandu-si buzele. Asa ca acum i-am facut noi o surpriza! Nu stiu daca si mireasa o sa aibe partea de una, dar asta e problema ei! D-aia are domnisoara de onoare!
In acel moment Heath izbucni si mai tare in ras. Radea asa cu pofta ca pur si simplu se opri in loc si se lasa pe vine, punandu-si mainile in sold, de parca era o baba.
- Dafuq, man? se incrunta atunci Vin cand il vazu, simtindu-se oarecum cu musca pe caciula.

_____________________________________

This hurricane is chasing us all underground.


*My Characters*
avatar
Lunatic Asylum
Founder
Founder

Mesaje : 30662
Data de inscriere : 07/01/2011
Varsta : 28
Mood I always seem to find myself fighting the law of equilibrium, the great leveling force that brings things to the mean and takes the 'cartoonishness' out of life. Perhaps I am doing a very unnatural thing. If Einstein were still alive I would ask him about it.

Vezi profilul utilizatorului http://orasul-intunecat.forumhit.ro/forum

Sus In jos

Re: Wind of changes

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 1 din 5 1, 2, 3, 4, 5  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum