Scrierile universului pierdut

In jos

Scrierile universului pierdut

Mesaj Scris de Emaleth la data de Vin Aug 16, 2013 9:18 am

Uneori imi vin idei - sanatoase sau mai putin - pe care prefer sa le fac proze scurte / oneshoturi, desi in momentul in care imi trec prin minte imi dau senzatia ca as putea scrie o serie de 12 carti bazate pe ele. E mai bine asa, intrucat orice idee pe baza careia o sa vedeti un oneshot mai jos are asociata o puternica emotie care cel putin pe mine m-a topit sau atins in vreun fel. Si tocmai asta incerc sa fac, sa transpun imaginea din cap in cuvinte care sa poarte si trairile mele interioare. O serie de 12 carti nu ar reusi sa pastreze emotia primordiala...

Oneshot-urile nu au limita de varsta presupun. Astept parerile voastre insotite de critici si sfaturi pentru a-mi imbunatati stilul. (E de preferat sa nu va obositi cu greselile de tastare pentru ca stiu sa scriu, e mai valoroasa o parere generala asupra ideii in sine si a modului in care a fost abordata).

Psyche-101 a stelelor
- partea I -

O, Univers-2, ce esti al tuturor celor prea putin cunoscute, asimilate sau banuite de cei ce locuiesc Universul Adamic, mila ai? Caci o singura data la 777 de ani tie, soarta faurita atent pe meleagurile planetei CUP-42, rugaciunea aceasta iti oferim si o ridicam prin tunelul pietrelor verzi din nava, catre stelele ce nu inceteaza a straluci si a ne lumina calea, atat in Universul Adamic, cat si in al nostru, -2: fa-ne trecerea usoara si suprapunerea cu cel Adamic fara de suferinta si fara de legaturi intre locuitorii celor doua dimensiuni! Nu ne tulbura existenta paralela si lasa astfel ca amandoua sa coexiste nederanjate. Vorbeste, rogu-te, -2, cu Acel prea marit si prea slavit Stapan si Creator al adamilor si puneti la cale o intrepatrundere usoara, pentru ca e vai(!) de sufletele stelare ce-si vor consuma iubirea in patul patimilor leganat de praful de stele si centura lui Saturn...
Asa ma rog eu, Psyche-101, urmasa vrednica a lui Psyche insusi ce a fost alungata din Palatul lui Amor, tie, -2.

Era imbracata cum nimeni nu a mai vazut-o vreodata. Nici macar AO, comandant general si stapan al Miscarii AlfaOmega de pe nava cu acelasi nume, nu stia cum avea sa o gaseasca la deschiderea usilor din sulf cristalizat in etern, provenit de pe planeta mama, Cartea Universului Pierdut-42. Parul lui Psyche curgea lung si-n bucle pe spatele-i alb ca mierea de pe -2, iar cristalele frumoase, daruite de batrana Psyche-100 inainte ca aceasta sa moara se impleteau cu podoaba capilara bruneta si matasoasa. Pe frunte avea un pandativ pe care si-l punea de fiecare data cand intra in Sala Mare sa se roage lui -2.

Ceremoniile de rugaciune necesita nu numai o vestimentatie adecvata si total diferita de fiecare data, ci si o pregatire spirituala temeinica. Asta este Psyche, in fapt, o rugatoare care se trage din Universul Adamic. Neamul ei s-a refugiat inca de la prima fata intr-un „loc din ceruri, ascuns vederii”, asa cum il descriau oamenii. Unii cred ca acesta este momentul in care Universul-2 a inceput sa existe.

Inevitabil, usile Salii Mari s-au deschis grabit, cu un zgomot care a rasunat in toata nava. Bucati mici de sulf s-au desprins de pe ele si au plutit incet in bataia soarelui ce era de mult timp pe moarte, pana ce-au atins podeaua si au disparut de tot. In acelasi timp, viteza de deplasare a gigantului galactic s-a redus la 0. Era AO. Dupa un moment fara grai in care i-a sorbit din ochi imbracamintea, i s-a adresat:

- O, Psyche, rugatoarea noastra, dupa meditatia ta profunda si toate rugaciunile, ai aflat cand ne intersectam cu adamii? Mare ghinion avem noi ca si asta trebuie sa se intample, dar n-o putem evita si nici nu stim de ce se-ntampla...

Tanara statea cu mainile impreunate si cu ochii inchisi si se afla in genunchi. Venirea furtunoasa a lui AO nu a tulburat-o catusi de putin, cu toate acestea. Singurul care s-a miscat gratios a fost vesmantul ce ii acoperea trupul, o rochie superba de culoarea norilor din dimensiulea celor ce se trag din primul Adam. Desi se ruga pentru raspunsuri concrete, interiorul fetei era fulgerat de ganduri mistuitoare de dor; lui Psyche, chiar daca nu a fost niciodata acolo, ii era nespus de dor de Terra, planeta primei fete, cea dupa care i s-a dat si ei numele. La un nivel afectiv toate trairile, emotile si gandurile lui Psyche-1 s-au transmis din generatie in generatie, pana ce au ajuns la ea.

Rasufland greoi ii raspunse lui AO in cele din urma, cu glasul tremurat si inecat:

- Dragul meu AO, iti inteleg prea bine nelinistea... Dar nu-mi vor fi date raspunsurile daca sunt intrerupta atat de des. Te rog sa intelegi, momentan nu-mi este cunoscut timpul cand al nostru -2 se va impreuna la nivel existential cu Universul Adamilor.

Urma un rastimp in care tacerea invalui intreg tabloul. Undeva in spate, monotone, motoarele monstroase ale navei erau singurele distrugatoare de pace. Odata cu deschiderea usii si zgomotele de afara puteau patrunde cu usrinta in Sala Mare.

Insa aceasta liniste era doar aparenta. Atat in sufletul lui Psy, cat si in cel al lui AO se ducea o batalie. Comandantul, furat de frumusetea rugatoarei, abia se mai putea stapani din a nu izbucni in lacrimi. Ce-i drept, infatisarea sa, chiar daca era aproximativ in acelasi mod construita cu cea a lui Psyche, nu se dovedea a fi atat de frumoasa. Iar ochii lui nu il inselau si nici amintirile: Psyche semana din ce in ce mai mult cu o pamanteana pe masura ce -2 se apropia tot mai tare de coliziune. AO fusese in trecut pe Terra, fiind trimis intr-o misiune speciala de recunoastere, dar nu putu intra deloc in contact cu locuitorii ei. Interiorul si insusi sufletul lui au fost cucerite iremediabil de frumusetea pamantenelor inca inainte de a pleca pentru prima oara. Dar aceasta frumusete a adamilor era inefabila pentru carmuitorul navei si constientizarea faptului ca Psy se reintorcea fizic la originile sale era de neoprit.

- Te-nteleg, prea-curata rugatoare Psyche... ii raspunse pe-un ton cat se poate de scazut si de dezamagit.

- Insa eu cunosc locul unde se va situa centrul coliziunii, AO. Il cunosc prea bine fara sa mi-l spuna Divinitatea, dragul meu. Mi-e imposibil sa mai reneg acest sentiment puternic ce-mi corupe fiinta de cateva zile incoace. E inimaginabil de coplesitor si mistuitor.

Comandatul facu ochii mari si se trezi din starea de visare. Incepu sa tremure pe sub armura lui si transpiratia ii curgea pe gat in jos. AO era un barbat relativ tanar in comparatie cu anii Terrei, inalt si bine facut, un excelent luptator care si-a dobandit locul de conducere in urma curajului si a puterii aratate atotor fiinte. Insa infatisarea sa a suferit multe modificari si prea putin mai seamana acum cu unul de pe Terra, caci el de acolo se trage, la fel ca rugatoarea.

- O, Psyche-101, imi este cu putinta sa stiu si eu locul acela, daca nu timpul, inca? As reusi astfel sa pregatesc nava cum se poate mai bine si as da si ordine celorlalti ca totul sa iasa cum trebuie. Fiind o nava de recunoastere si supraveghere la astfel de evenimente istorice, cum tu prea bine stii, trebuie sa fim siguri ca nimic nu merge asa cum nu ar trebui. Altfel e dezastru...

Tanara rugatoare statu din nou pe ganduri. Isi inchise ochii pentru scurt timp, dupa care ii replica pentru ultima oara – cel oputin asa sperase initial - comandantului. O lumina neobisnuit de frumoasa aparu de niciunde si ii incorona capul cu pletele brunete de pe spate.

- Terra, AO, Terra adamilor fara niciun dubiu...

- Psyche, e posibil? se rasti nerabdator la ea. Stiu imediat ca gresi tipand la o rugatoare, dar nu se putu stapani. Iar Psy cunostea motivul nelinistii tanarului comandant, intrucat acesta coincidea cu cel al sufletului ei...

- O, dragule AO, daca ai stii cat de tare ma doare si pe mine sufletul ca Terra trebuie sa fie acel loc, cel de-al saptelea lacas. E inutil sa ma rog sa schimb cumva aceasta soarta hotarata de -2 impreuna cu al lor Stapan. Dar continui sa-mi indeplinesc menirea, dupa cum tu prea bine vezi. E inutil, la fel cum sunt si sentimentele noastre de mila pentru adami si Terra...

AO nu intelegea tristetea fetei. Nu reusea sa distinga nicio urma de melancolie declarata sau de dor in glasul ei, cu toate ca motivul revederii unei planete cu o asa mare semnificatie pentru ei doi trebuia, in teorie, sa reprezinte bucuria absoluta.

- Nu-ti pricep vorbele in esenta, rugatoare. De ce asa mare tristetea? Chiar daca nu poate fi evitata aceasta intalnire, noi nu avem de ce sa ne facem probleme, chiar si in recunoastere fiind. Stam doar si observam lucrurile, eventual suspinam de dor, dar nu-i nicio tragedie. Intrepatrunderea e supravegheata de ambele Divinitati si nu e sesizabila la un nivel material.

Psyche suspina adanc si intreaga constructie se cutremura pana la ultimul surub. Din ochii ei boabe de apa sarate incepura sa curga si sa se prelinga incet pe obraji, in jos, pana ce patau inofensiv frumoasa rochie imbracata pentru rugaciunea cea din urma. Rugatoarea semana tot mai tare cu un adam de pe Terra. O, daca ar fi stiut cei de pe nava ce avea sa se intample! Sufletul lui AO se rupse de durere si neintelegere a situatiei, dar glasul cristalin si din nou incecat al tinerei il lamuri indata:

- AO... aceasta e a 7-a intrepatrundere care se petrece o singura data la 777 de ani... Nu-mi spune ca nu stii semnificatia numerelor, atat de importanta in menirea noastra.

AO cazu in genunchi, cu capul plecat. Cum de nu si-a dat seama pana acum? Incepu si el sa planga in suspine, cum demult n-a mai facut, insa Psy continua negresit:

- „3” si „7” sunt deja doua cifre perfecte si cu o adanca radacina in orice mit din orice Univers. Sunt, asadar, 3 de 7 care reprezinta data la care cele doua dimensiuni se impletesc. Numarul care indica a cata oara acest fapt se-ntampla este total inofensiv atata timp cat nu e „7” sau un multiplu al sau, ceea ce e imposibil... Acum vom implini destinul celor 4 de 7, implicit o stricaciune a lui 3, AO, iar stricaciunea asta se materializeaza in impletire la fel cum perfectiunea o mentinea pasnica...

- Nu, Psyche, cheama-l pe Amor si roaga-te pana-ai sa te usuci! Dar nu asta...

- Terra, AO, oricat de mult m-ar durea s-o spun, Terra nu va trece peste...

Comandatul se ridica in picioare si alerga afara din Sala Mare, trantind violent usile in spatele lui. Psyche ramase calma insa, cunostea revolta unui suflet si modul in care se exterioriza ea. Sclipirile de sulf i-au imbatat ochii pana cand ultima raza de lumina a disparut si a lasat-o in intuneric pe rugatoare. Incet, ea s-a culcat pe podeaua rece a navei, si-a lipit si capul de pamant si a inceput sa fredoneze versuri necunoscute. Ce rost mai avea rugaciunea?

Pamant al adamilor, frumoasa create a Stapanului –
si casa mea de care-un dor nespus ma leaga,
O, cat de rau imi pare ca soarta n-are sa ne mai intalneasca –
impreuna, si rau tare imi pare ca viata si oamenii de pe tine
vor pieri in lumina din cer ce va veni asupra-ti cu alte Universuri
Si poate, ca atunci cand totul se va transforma in pulbere stralucitoare –
poate, atunci ochii mei vor plange lacrimi care, pline de durere
pe tine te vor salva, Terra mea draga...

Psyche adormi inlacrimata. Stia ca aceea a fost ultima zi de pace, ultima zi de liniste. Stia prea bine si data intrepatruderii, dar ce rost sa-l avertizeze pe AO atat de devreme? Cateva ore inainte i-ar fi ajuns pentru a se pregati precum voia. In acea noapte tanara avu un vis dureros, un vis ce-o rascoli si ce-i arata un pamantean frumos, unul pentru care ea, cea mai frumoasa, si-ar fi dat viata.

Nici soarele care era pe moarte si care era lasat in spate la trecerea dintre cele doua Universuri nu mai avea puterea sa le lumineze bine nava cand alarmele de peste tot au inceput sa se faca rosii una cate una si sa scoata zgomote infernale. Psyche zambi amar gandindu-se ca AO o condamnda pentru stiinta neimpartasita. Un lucru era dureros de cert insa – Universul Adamilor cu insasi Terra se aflu in fata, iar intrepatrunderea incepuse deja...

*imi cer scuze pentru eventuale greseli de tastare.
* stiu ca e mult, scuze.

_____________________________________

Reality is such pain. And for those of us who get fed up with that kind of reality, we simply choose to make a new one. We create little walls, and separate the trash from the stuff we like, and when that’s all done we keep the things we care about and kick the rest to the curb.
avatar
Emaleth

Mesaje : 11
Data de inscriere : 16/08/2013
Varsta : 24
Mood an observer of human nature.

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum