Claustrofobie

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Claustrofobie

Mesaj Scris de Qadosh la data de Lun Dec 19, 2011 4:55 am

Claustrofobie



Capitolul unu

Agonizat. Rupt în bucăţi. Gâtuit şi dorind să aflu cu disperare ceva nou despre mine şi nu doar faptul că sunt nebun. Singur între patru pereţi. Ah, cât pot să urăsc cuvântul singur! Mă face să mi se usuce gura de parcă aş fi mâncat buruieni şi simt că mi se zgârie gâtul de parcă aş încerca să reînviu amintiri pe stomacul gol.Măcar dacă tavanul ar fi fost surpat încât să pot vedea stelele, dar nu…

Oare sunt un surdo – mut? Nu, nu sunt, dar eu aşa mă simt – o minte goală într – un corp străin.
Dragă caietule, lasă – mă să – ţi spun că nici nu ştiu de ce scriu aceste rânduri. Si, până la urmă, cui să i le spun? Mie sau ei? Încă sunt nedumerit, nu ştiu ce să fac. Ea? Parcă ea nu mai există, dar atunci de ce încă îmi apare în gânduri?
Caietule, trebuie să mă înţelegi. Nu am cui să îi spun aceste lucruri aşa că, te rog, fi îngăduitor cu mine. Am nevoie atât de mult de tine acum când eu sunt pe dos, când totul e pe dos încât te implor să nu – mi întorci spatele.

Pereţii sunt stropiţi de cerneala cu care am scris in scumpul, dragul meu caiet încât cred că au sângerat curcubeul, dar, din păcate, nu am fost capabil să plonjez în culorile lor. Aş vrea să scriu poezii aşa cum scriu proprile – mi secrete şi pana cu care scriu să mi – o pun sub pernă ca să – mi dea senzaţia de visare, dar parcă totul se spulberă odată cu venirea zorilor.

Mă gândesc că dacă nimic nu funcţionează atunci cred că o să – mi ard amintirile. Cel mai convenabil; atât pentru mine cât şi pentru ele…
Dar dacă acum simt durerea atunci nu pot să spun că tot ce trăiesc este un vis pentru că nu este. Totuşi, ea este singura care încă mă mai ţine în viaţă acum. Dacă o simt înseamnă că încă sunt viu, dar irosesc degeaba oxigenul din jur. Eu mereu voi fi cu două octave mai jos decât satisfăcător. Parcă sunt acidul sulfuric dizolvat în apă. Ah, cât mi – aş fi dorit să fi fost fumător pentru că îmi tot afum nervii, dar tot e mai bine decât să trăiesc cu ei. Prea multe remuşcări într – o minte atât de mută.

Îţi promit că asta e ultima dată când mai scriu, scumpul meu confident. Un nebun aşa ca mine nu ar mai trebui să scrie şi nici nu merit dreptul ăsta. Mi – ai fost de mare ajutor. Multumesc.
Am luat o brichetă pe care am găsit – o pe masă şi încep să – i dau foc caietului. Am parcurs un popas fără urme; nimic mai mult şi chiar a fost simplu. Mirosul cenuşii mă linişteşte atât de mult încât aş mirosi – o toată noaptea. În fine, cred că déjà bat câmpii cu gratie şi oricum nu mai contează. Totuşi, îmi parte rău că ocup un spaţiu pe această planetă; nu cred că era necesar să am darul ăsta - e prea nesemnificativ pentru mine si cred că pentru asta o să ard în infern şi până şi morţii vor şti că vin să le ţin companie. Nu pot să nu – mi doresc asta pentru că sună atât de tentant; ca o iluzie divină.

Vreau să – mi leg ligamentele şi tendoanele, să – mi înconjoare umerii şi să –mi provoc singur moartea. Ar fi un cadou pe care îl aştept de mult dar nu sunt atât de puternic. Am nevoie de ajutorul ei, dar cum să mă ajute o moartă? Nu poate să reînvie pentru mine. Nu ar fi corect şi până la urmă este doar un vis desenat pe un carton ce începe să pălească.

Acum trăiesc din amintiri şi am fost pictat cu o pensulă ruptă şi sunt lipit între spaţiul dintre ieri şi azi; sunt un dezastru natural ce provoacă numai ploi acide. Sunt carbonul din care se face monoxidul de carbon şi pot fi si azotul din aer, pe care tu îl respiri. Ciudată această asemănare dintre mine şi elementele chimice. Poate chiar sunt un element chimic şi poate mă asemăn cu un gaz rar. Si ce este cel mai ciudat este că nu stiu ce este în mintea mea, dar tot ce ştiu este că ploile cu acizi sunt preferatele mele pentru că ador să simt durerea pe propria – mi piele şi pentru că numai asta mă mai satisface. Se vede cât sunt de întreg: mă rup singur in bucăţi...

_____________________________________

And I can see that everything about this God has been purposely designed to poison our experience of life on earth, not to enhance it, to keep us fearful, to suppress knowledge, to curtail freedom and creativity, and to celebrate death. It's nothing less than the sanctified dumbing-down of the human race. And demanding respect for it is frankly an insult that deserves to be repaid with considerable interest.




Cortina a căzut pe ultimul act al tragediei.
Dar noi, care am rămas după el, ce vom face? - Mihail Drumeş
avatar
Qadosh

Mesaje : 138
Data de inscriere : 18/12/2011
Varsta : 28
Mood yey.

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Claustrofobie

Mesaj Scris de Absinthion la data de Mier Dec 21, 2011 1:17 am

Nu ma pricep la comentarii filozofice si pline de minunatii, am sa formulez ceva foarte simplu, ca de obicei: imi place foarte mult felul cum descrii - ador sa citesc aceste genuri de fic-uri.
Pereţii sunt stropiţi de cerneala cu care am scris in scumpul, dragul meu caiet încât cred că au sângerat curcubeul, dar, din păcate, nu am fost capabil să plonjez în culorile lor. Aş vrea să scriu poezii aşa cum scriu proprile – mi secrete şi pana cu care scriu să mi – o pun sub pernă ca să – mi dea senzaţia de visare, dar parcă totul se spulberă odată cu venirea zorilor.
- aceasta este fraza care mi-a atras atentia cel mai mult, pe cuvant.
Deci.. sa vedem si continuarea. ^_^

_____________________________________



❥ i couldnt spill my heart
avatar
Absinthion
Membru Fidel
Membru Fidel

Mesaje : 12133
Data de inscriere : 08/01/2011
Varsta : 23
Mood You, yourself, as much as anybody in the entire universe, deserve your love and affection.

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Claustrofobie

Mesaj Scris de Qadosh la data de Vin Dec 30, 2011 10:28 am

Mulţumesc.:)

Capitolul doi



Şi tu, dragul meu, va trebui să te salvezi singur.

Am putut vedea ironia şi ipocrizia din spatele vorbelor ei; deja mi-o imaginez scriindu-mi cuvintele cu zâmbetul său macabru întipărindu-se pe faţă, făcându-mă deja să închid ochii de prea multe ori într-o şaisprezecime de secundă.

***

Doar zgomotul paşilor ei sparg tăcerea, frângănd-o în mii de fărâme negre ale unei bizare sticle care ţese infinitul. Şi totuşi, nu îmi ridic privirea nici măcar când şoaptele ei îmi surzesc auzul ca şi cum ar fi cântat acordurile celui mai frumos duet, desferecându-mi oasele şi zgâriindu-mi retina, opacizând-o. Şi apoi, cu cea mai frumoasă splendoare, mi se adresează:

-Este ultimul exemplar. Ia-l.

Pauză.

Nu mă clintesc nici un milimetru deşi încerc să-mi dezleg degetele amorţite legate între ele; nu sunt numai amorţie, sunt vlăguite, sleite, carbonizate. Falangele-mi sunt neclinite. Defapt, nu le pot clinti, rămânând încă drepte, fără viaţă ca şi cum ar fi fost secate de straturile de sânge, înlemnindu-le. Şi totuşi, ele sunt neîntinate şi curate; îmi aduc repaosul.Şi apoi, cu o indubitabilă inseguritate, rostesc:

-Anna, amanta egoului maladiv, fă-mi o favoare şi citeşte-mi.

Apoi, cu o francheţe retrospectivă, începe a rosti cuvintele, neînţelegându-mi apogeul înţelegerii şi nici pe cel al dezastrului. Şi, din nou, o tăcere eternă.
Acum receptez stimulii cu o nuanţă infinită, o infamie placidă.

Ah, pentru o clipă sufletul mi-a devenit reflexia propriei minţi, iar corpul un cavou pierdut, înmărmurit.

Cred că în acest context eu sunt mutul, iar ea – ecoul. Cel puţin cred că nu mai există alb şi negru; doar un gri omogen, lichid.

Şi totuşi, tăcerea dintre noi este mult prea vagă. De parcă corpul meu ar fi o fantasmă fără urme demonstrative asupra imobilizării nebuniei şi demenţei mele. De parcă timpul s-ar fi oprit în loc, şi cu cât tăcerea durează mai mult, cu atât mă fosilizez şi mă estompez mai repede. Parcă sunt ultima octavă transfigurată.

Îmi iau pana împroşcată cu cerneală de pe masă şi încep să scriu cuvinte aruncate – n vânt pe o pagină de pergament difuză, îngălbenită:

Ţi-am ţesut cavoul cu adjective măgulitoare cu propriul meu sânge Totuşi, tot egocentrică ai rămas; şi stingheră.
Ţi-am presărat acizi în apă; în veninul dulce-amărui pe care îl emani.
Ţi-am pregătit într-o seringă morfină pentru a ţi-o picura printre artere; apoi te îneci în propriul tău sânge. Chiar şi fantasmele elocizează cuvinte neînţelese pe cărţile de tarot.
Iubita mea funebră, înţelege că nu poţi trăi pentru totdeauna.
Biet înger apocaliptic, priveşte – ţi reflexia în oglindă şi o să observi cum te stingi în lipsa aripilor tale.
Eşti un experiment nereuşit şi în acelaşi timp necunoscut, neexploatat.
Apropo, tot consider că eşti concepută din neutroni cu masa egală alor mei.
Îţi presari sulfaţi pe buze, dar încă simt că locul tău e gol pe canapea.

Al tău şi totuşi nu,
Vladimir.

Realitatea este că eu nu am perceput cum trebuie. Da, sunt egoist; vreau ca să-şi risipească oxigenul pentru mine.

Deja simt cum ţesuturile îmi sunt despicate cu ceva mult mai tăios decât bisturiul, transformându-le în mici particule de celule. Celule arse, îmbătrânite de vreme.
Parcă sunt perforat în mii de bucăţi reprezentând nişte fibre plastificate

Mă simt ca un piroman; vrând să dau foc amintirilor şi conştiinţei. Cred că deja atriile mi-au fost devorate de albine, de albine ucigaşe.
Sunt împroşcat cu acid; cu mii de tipuri de acizi. Stop! Cineva să oprească durerea surdă care îmi cuprinde oasele. Chiar dacă un antropofag mi-ar fi smuls pielea de pe oase şi mi – ar fi zgâriat vertebrele tot ar fi fost mai bine.

-Mulţumesc. Pentru tot. Chiar dacă nimic nu e coerent. Ştii, mintea mea e ca o baltă ceţoasă, dar totuşi sper să înţelegi.

_____________________________________

And I can see that everything about this God has been purposely designed to poison our experience of life on earth, not to enhance it, to keep us fearful, to suppress knowledge, to curtail freedom and creativity, and to celebrate death. It's nothing less than the sanctified dumbing-down of the human race. And demanding respect for it is frankly an insult that deserves to be repaid with considerable interest.




Cortina a căzut pe ultimul act al tragediei.
Dar noi, care am rămas după el, ce vom face? - Mihail Drumeş
avatar
Qadosh

Mesaje : 138
Data de inscriere : 18/12/2011
Varsta : 28
Mood yey.

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Claustrofobie

Mesaj Scris de Absinthion la data de Mar Ian 03, 2012 11:39 am

Apoi, cu o francheţe retrospectivă, începe a rosti cuvintele, neînţelegându-mi apogeul înţelegerii şi nici pe cel al dezastrului. Şi, din nou, o tăcere eternă.
Biet înger apocaliptic, priveşte – ţi reflexia în oglindă şi o să observi cum te stingi în lipsa aripilor tale.
- din nou, ai adus cateva expresii care mi-au placut mult, dar acestea sunt favoritele mele; aceeasi parere o am ca de la inceput, mai astept un urmator capitol.

_____________________________________



❥ i couldnt spill my heart
avatar
Absinthion
Membru Fidel
Membru Fidel

Mesaje : 12133
Data de inscriere : 08/01/2011
Varsta : 23
Mood You, yourself, as much as anybody in the entire universe, deserve your love and affection.

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Claustrofobie

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum