Du-te la carnaval...

In jos

Du-te la carnaval...

Mesaj Scris de Eva. la data de Lun Noi 21, 2011 3:29 am

Tragism fără tragedie


Îmi fug gândurile printre crăpăturile gresiei ca o duzină de furnici înecate. E galagie, şi singurul care tace e trupul meu. Nu simt nimic sau poate că nu vreau, dar mi-au dispărut demult mâinile ce îmi igienizau creierul. Acum totul e murdar, mucegaiul îmi amăgeşte sinapsele cu născocirile sale despre timp. Şi îl aud, ca un halo mă strânge în propria dimensiune şi deodată mă simt flirtând cu el . Deschid ochii, apa din sticlă e în continuă mişcare, iar aerul părăseşte adâncul, până şi el se înalţă - cât de jos mă mai calci în picioare? Somnul mă oboseşte, mă face mai conştientă de probleme mele decât luciditatea. Nu sufăr, nu îţi strig numele, pentru că atunci când o fac totul există în afară de tine. Tot ce a fost invizibil capătă o claritate atât de persistentă încât îmi hiperbolizeaza dorinţa de a dispărea. De abia atunci îmi doresc să şterg câte puţin, să rup, cum făceai tu, cum rupeai tu. Cum eram noi.
Capul meu pică pe materie, una din cele din jur, pentru că am devenit conştientă de tot ceea ce în jurul meu, doar de noi două am uitat. Prietenia ne-a stricat. Şi poate că uitarea e tot ceea ce a fost si nu va fi, dar ce fac acum, când evoluează? Vreau să plâng, dar ar fi prea clişeic pentru un om să plângă, să iubească, pentru că originalitatea vieţii constă în risipa a tot ceea ce nu vrei. Nu vrei să pari fericit, nu vrei să pari trist, nu vrei să fii un oarecare, dar nici cineva, vrei totuşi să fii totul. E egoism sau remuşcare.
Întuneric. Nu e vorba de întunericul în care toți se așteaptă să pătrund, e doar o stingere generală a tot ce pâlpaie lângă mine. Nu moarte, nu distrugere, doar îndepartare. De unde sa plece senzația asta de angoasă, dacă nu din părerile omului, din remușcări? Strâng în mână infinitul ca pe niște germeni și simt cum îmi pătrunde în văile carnale ale amprentelor. Existența lui mă face conștientă de holocaustul pe care ți l-am îngenunchiat. Simți parfumul? Sângele s-a scurs ca un inflamator peste conștiința mea, iar depresiunea mi-a ascetat interiorul. E putred. Sunt supusă unui carnaj inuman, insidios, imund – ca un embrion într-o eprubetă. Mi-e dor de noi, de simplitatea cu care rezolvam problemele, de țipete, de gelozie. Mi s-au stins beculețele în timpi decadenți, a trecut infinitul, iar sub el stăm amândouă întinse așteptând. Mi-ai zâmbit și ai întins mâna către a mea. Ai vrea să știi de ce sunt rănită , pentru că momentul ți se pare un gag artistic. Totul mă raneşte pentru că în sinea mea te-am apreciat atât de mult, încât am uitat ce nu am apreciat. Am amorţit şi mă ridic. Noapte bună.


***

Sper că este ceva de capul ei. Lectura placută...

_____________________________________


King Lot: You're very confident in your plans.
Morgan: I am.

Innocence isn't lost. It's taken.
avatar
Eva.

Mesaje : 7
Data de inscriere : 21/11/2011
Varsta : 25

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum